Sălajul, un județ bogat în tradiții. O broșură prezintă publicului casele tradiționale păstrate cu grijă

Despre Sălaj se știe că este un loc al tradițiilor, obiceiurilor atent moștenite și valorificării bunurilor de odinioară. Acest mic județ este o oază a căsuțelor tradiționale, îngrijite și devenite o bijuterie a satului sălăjean de demult, iar în vremurile actuale, sunt un pol al tradițiilor, încărcate cu obiecte pe care rare ori le mai găsim, întreținute pentru a nu-și pierde din valoare.

Conservarea și promovarea acestor case tradiționale este o prioritate la nivel județean, iar prin demersurile Centrului de Cultură și Artă Sălaj, fiecare căsuță apare într-o broșură în care publicul poate descoperi povești mai puțin știute.

Broșura continuă demersurile Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj în ceea ce privește conservarea și promovarea caselor tradiționale din județ, inițiate în anul 2021 prin proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene”. În cadrul proiectului, implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, au fost identificate 13 edificii ale satului sălăjean, distribuite în toate zonele etnografice ale județului: Casa Bunicii de la Iaz, Casa Birăițiide la Iaz, Casa Cântărețului din Iaz, Casa lui Fănuță din Cizer, Casa-Muzeu din Cizer, Casa Biriș din Mesșeniide Sus, Casa Culii din Mesșeniide Sus, Casa Bătrânească de la Ciumărna, Casa Tradițională de la Bodia, Casa Tradițională de la Doh, Casa Morarului din Răstoci, Casa Rusoaii de la Valcău de Jos și Casa Bătrânească de la Valcău de Sus.

Cu toate acestea, există și un moment ce marchează însă acest demers de patrimoniu. În data de 25 iulie a anului trecut, un incendiu de proporții a cuprins Casa-Muzeu din Cizer și Școala Gimnazială „Horea” Cizer. Monumentul de o valoare inestimabilă pentru comunitatea locală s-a făcut scrum. Broșura a fost completată, în anul 2026, cu imagini și informații despre Casa Bătrânească de la Sici, despre Muzeul Școlar de la Gâlgău și despre casa veche cu acoperiș de paie din Ciocmani, relocată și restaurată în incinta Muzeului „Gheorghe Florean” din Cuciulat.

Cele 13 case tradiționale acoperă o perioadă istorică generoasă, începând cu secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. Tehnicile constructive au rămas neschimbate timp de circa două secole, iar fiecare casă constituie un adevărat muzeu, oferind vizitatorilor posibilitatea să vadă și să înțeleagă cum se îmbrăcau și cum trăiau oamenii din satele Sălajului. Cele cinci trasee de vizitare pot fi accesate prin intermediul unei aplicații pentru telefoanele mobile cu sistem Android, disponibilă la adresa https://case.culturasalaj.ro/.

Prezentările caselor sunt realizate de Olimpia Mureşan, iar fotografiile, de Bálint Tibor. De asemenea, broșura este disponibilă pe site-ul Centrului de Cultură și Artă: https://culturasalaj.ro/wp-content/uploads/2026/06/Brosura-case-traditionale-2026.pdf.

Leave a Comment