Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a fost plasat de DNA sub măsura preventivă a controlului judiciar, alături de Mate Jozsef și Ioana Lavinia Ghilea, angajați ai instituției.
Reamintim că ieri DNA a efectuat cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj. Potrivit unui comunicat al instituției, au fost efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, s-au desfășurat activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.