Daniel Mureşan
Recitesc zilele acestea „Republica” lui Platon. Mi-a rămas în minte ce-i spunea la un moment dat Socrate lui Glaucon: Cei buni nu vor să cârmuiască nici pentru cinstiri, nici pentru bani. Pentru că ei nu vor să fie numiți „mercenari” în cazul în care ar obține pe față simbria pentru dregătoria lor, și nici să fie numiți „hoți” în cazul în care ar obține-o pe furiș, de pe urma dregătoriei. Și nici pentru cinstiri ei nu vor să cârmuiască, fiindcă nu le iubesc. Trebuie, așadar, neapărat, să li se dea o pedeapsă, dacă se cere ca ei să voiască a cârmui. De aici provine și faptul că se socotește ceva rușinos să sari la guvernare de bunăvoie și să nu te lași silit. Or, cea mai mare pedeapsă este să fii condus de către unul mai rău, dacă n-ai vrea tu să cârmuiești. De aceea se tem, cred, cei de ispravă, atunci când cârmuiesc și în această situație apucă ei frâiele puterii, nu ca unii care s-ar îndrepta spre vreun bine sau ce ar urma să o ducă bine având-o, ci o fac siliți, fiindcă nu au pe alții mai buni decât ei, sau măcar pe potrivă, cărora să le încredințeze puterea.
După mai bine de două milenii, în țara noastră nu prea știm drumul, iar păstorul e departe de turmă. Sau poate că turma îi urmează doar pe măgari. Generația nouă de politicieni e de o calitate îndoielnică (cu excepțiile ce confirmă regula), tributară rețelelor de influență din partide. „Elita” politicii cumpără titluri și doctorate, mașini scumpe și vacanțe de vis. Cei cu o fărâmă de verticalitate stau în eșalonul doi sau renunță. Politicienii lucrează mai mult la propria imagine pentru că a început mai mult să conteze imaginea decât ceea ce ești în stare să faci. Și atunci, hai pe rețelele de socializare, zâmbim, ne facem că lucrăm, mințim și luăm un popă după noi. De ce toate astea? Fiindcă prind la un popor needucat, ce crede că tot ce zboară se mănâncă.
Pilele și corupția din partide nu e ceva nou, sunt din epoca bizantină, sau poate chiar mai vechi. Cuvântul reformă dă fiori majorității politicienilor. Școala ar trebui să așeze sistematic ierarhia de valori în societate. Ar trebui, dar școala trăiește în iluzia generalizată a competenței, deși scoate analfabeți funcționali pe bandă rulantă. Și acolo, ca în multe alte locuri, important e ceea ce poți raporta, nu ceea ce poți face.
În anul 1944, o comisie de concurs îl prefera lui Constantin Noica pe un anume Ion Zamfirescu pentru postul de conferențiar la Facultatea de Drept din București. Bineînțeles, acel Zamfirescu era cumnatul decanului. Însă Lucian Blaga, membru al comisiei, protestează și contestă rezultatul concursului. Protestul este ignorat, iar Blaga demisionează. Atunci, deși metehnele bizantine erau în floare, mai erau oameni onești, cu coloană vertebrală. A venit comunismul, a venit democrația, verticalitatea e pe cale de dispariție…
Domnule Mureșan, ai scris bine până la sfârșit, unde dai cu bâta-n baltă: „A venit comunismul, a venit democrația, verticalitatea e pe cale de dispariție…” Dacă tot îți place să citezi filosofi, caută ce a zis P.P. Negulescu în anii aceia despre democrație. Că și Trump a ajuns la putere în mod democratic, ales de americani. Deci?
Bai nene, ce are sula cu prefectura?
Ești cizmar la prefectură?