Privind spre bugetari fără mânie

A ajuns o modă ca persoanele care sunt angajate la stat, așa-zișii bugetari, să fie făcuți vinovați pentru toate relele financiare ale României, iar în ultimul timp în ceea ce privește deficitul bugetar. În acest articol voi încerca să nuanțăm puțin problema bugetarilor în ceea ce privește deficitul bugetar. Parafrazând celebra peliculă ,,Privește înapoi cu mânie”, cu Richard Burton în rolul principal, să încercăm să privim cu cât mai multă obiectivitate problema deficitului bugetar vis-a-vis de angajații din sistemul bugetar, în general, instituții, companii de stat, agenții etc. Oare sunt ei de vină în totalitate de deficitul bugetar record pe care îl are România? Sunt ei niște ,,vampiri care sug sângele poporului”? Sunt ei niște oameni care trăiesc nemeritat din banii noștri câștigați cu atâta sudoare? Nici pe departe așa ceva! Ok, sunt, și nu chiar puțini, angajați care nu fac nimic pentru veniturile pe care le primesc de la locul de muncă bugetar, sau primesc disproporționat cu eforturile făcute, dar de aici până a culpabiliza întreg sistemul bugetar este cale lungă. De ce spun asta? Iată de ce:

1. – În primul rând, bugetarii sunt de mai multe categorii. Dacă ne uităm spre educație vedem că sunt zone întregi, mai ales rurale, care duc lipsă de personal didactic, de aceea se și apelează la personal pensionat. Apoi, dacă ne uităm la sănătate vedem că multe spitale nu acoperă o serie de specialități din lipsă de personal medical (medici, asistente etc.). Ministerul de interne la fel, au lipsă de personal, un post de poliție trebuie să acopere 8-9-10 comune, de unde mai asigură securitatea cetățenilor? Armata ce să mai vorbim, cu un război la frontieră ce să mai reducem? Ce mai rămâne? Nu prea mulți, din cei aprox. 1,3 milioane de bugetari rămân 4-500.000 mii, în special funcționari publici, dar și aici trebuie făcut distincție între funcționarii publici din deconcentrate și cei din administrația locală și centrală.

2. – Am umblat prin serviciile deconcentrate, ANAF, DGASPC, Casa de sănătate județeană, Casa de pensii, ITM, AJOFM, Direcția de cultură etc., dar nu am văzut nicăieri surplus de personal, din contră, chiar lipsă de personal. Atunci unde este problema? Cred că trebuie analizată mai mult situația din administrațiile locale, iar surplusul de personal din acestea ar putea să fie redirecționat spre serviciile deconcentrate din județe. Să știți că numărul de bugetari la nivel de țară nu este peste media U.E., dar repartiția lor este deficitară.

3. – Apoi avem ,,bugetarii” din companiile de stat, bine, ei spun că nu sunt bugetari, dar atunci când ai un monopol asupra serviciilor sau producției dintr-un anumit produs sau produse, monopol acordat de către stat, poți fi numit bugetar fără teama de a greși. Ei bine, aici este o mare hemoragie de resurse financiare, iar stoparea acestei hemoragii ar rezolva o parte din deficitul bugetar actual.

4. – În ceea ce privește modalitatea prin care se plătește munca bugetarului, eu zic să o privim și din altă perspectivă: dacă funcționarii publici care prestează servicii către populație nu ar mai fi plătiți de la buget, cum facem să-i plătim totuși, ei prestează un serviciu pentru care trebuie plătit, nu? Păi, ar trebui să achităm fiecare dintre noi acel serviciu. Începând cu funcționarul de la primărie, la medic, la profesor, la polițist etc. Ei, atunci am mai spune, pe un ton jignitor de multe ori, că noi îl plătim, așa că trebuie să ne fie supus nouă? Când chem zugravul acasă, îi spunem că noi îl plătim și că el este un fel de supus? Nu, firește, evident avem pretenția să facă o muncă de calitate, dar nu-l umilim cum că noi îl plătim, iar el este un fel de sclav.

5. – Ura aceasta față de bugetari face mult rău, iar acest lucru este favorizat și de o salarizare a sectorului bugetar total rupt de realitățile economice ale țării, iar pentru aceasta nu sunt vinovați direct angajații, ci legislația care a fost făcută. În timp ce în mediul privat salarizarea este mult mai simplă, este legată de performanță, în sectorul bugetar este foarte stufoasă, făcută în așa fel încât pe lângă angajații bugetari să mai fie o altă armată angajată să controleze modul în care se aplică legea salarizării. Salarii de încadrare, sporuri de vechime, de parcă trebuie plătită vechimea, nu munca propriu-zisă, sporuri de studii, deși, repet, trebuie plătit postul ocupat, indiferent de studii, 1.000 +1 sporuri care mai de care mai fanteziste, numai ca să creștem veniturile pe care le încasăm. Știu, veți spune că fiecare post ocupat prevede nivelul de studii, dar ce ne facem că prin încorsetarea în tot felul de sporuri, nivel de studii, vechime etc., uităm pentru ce am creat postul respectiv, ucidem creativitatea, inventivitatea? De aici și fuga după diplome, nu după competențe. De ce nu putem face o lege a salarizării cu un salariu fix pentru fiecare post din organigramă, iar anual, în funcție de buget și performanță, să se premieze, eventual, cei mai merituoși? Evident, toate ,,fanteziile” salariale din mediul bugetar nu fac altceva decât să frustreze angajații din mediul privat, de unde și acest antagonism dintre angajatul de la stat față de cel de la privat.

Concluzia ar fi aceea că nu bugetarii în sine sunt cauza deficitului bugetar, ci modul în care sunt repartizați aceștia în diferite sectoare, în instituții, administrații locale și centrale, companii de stat, agenții guvernamentale etc., modul în care sunt consumate resursele bugetare, risipa pe cheltuieli ineficiente. Orice țară are nevoie de funcționari, dar numărul, selecția și recompensarea lor trebuie să fie cea corectă, altfel ajungem în situația în care suntem acum, iar corecția se va face, dar va fi cu costuri și foarte dureroasă pentru societate.

P.S. O mențiune: nu sunt salariat bugetar, încerc doar să fiu cât mai corect față de toate categoriile de salariați!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro