După 1 Decembrie

Daniel Săuca

Am participat la multe defilări de 1 Decembrie. La cea de luni din Zalău am simțit forța oarbă a mulțimilor nemulțumite. Poate mă înșel, dar ne așteaptă iar celebrele vremuri interesante.
Au remarcat destui „ceva inexplicabil, întunecat” la președintele Nicușor Dan. O posibilă explicație stă în decorarea unui veteran de război ce a luptat (și) pe frontul de est în al doilea război mondial. Poate mă înșel, dar nu cred că a fost o greșeală a consilierilor (mai mult sau mai puțin) prezidențiali.
Întrebare după 1 Decembrie: chiar ești patriot dacă faci zarvă, tărăboi, scandal de Ziua Națională?
„1 Decembrie la Alba Iulia, prin ochii unui fotograf: «A fost pentru prima dată când m-am simțit în pericol având în jur oameni care aveau în mâini drapelul, cruci și lupul dacic cântând «Hristos a înviat», înainte de Crăciun” (g4media.ro).
Iar s-a discutat despre schimbarea datei la care să fie sărbătorită Ziua Națională. În mai sau chiar de 23 august (surprinzător, CTP). În orice caz, să fie cald, nu frig. Din partea mea, să se schimbe. Mă întreb, totuși: doar o dată pe an să ne manifestăm patriotismul? Și atunci cu defilări și comemorări?
Fragment dintr-un reportaj de 1 Decembrie la Potlogi, județul Dâmbovița: „Primarul Viorel Drăghici spune: La mulți ani, România! Avem și fasole de post. Și fasole cu cârnați și fasole cu ciolan. Nu vă fie rușine să mâncați. Nu vă luați după venetici. E ziua Națională, avem dreptul să mâncăm din spiritul nostru național” (libertatea.ro).
Așteptând defilarea, hai parada de la Zalău m-am tot uitat la prețurile din târgul de Crăciun. Un preț m-a făcut melancolic: 15 lei o porție de cartofi prăjiți. Ei, unde sunt micii de 23 august?…
Să încheiem cu un fragment dintr-un reportaj de la recepția de 1 Decembrie de la Cotroceni: „După discurs, șeful statului a pășit prin mulțime și i-a salutat pe cei din primele rânduri, apoi s-a retras în birou, unde a început sesiunea foto, cu lumini, totul ca la carte. Din acel moment și pentru cel puțin două ore, coada pentru poze nu s-a disipit” (cotidianul.ro). La mulți ani, români!

Leave a Comment