Care sunt modificările intervenite la cotele reduse de TVA

AJFP Sălaj reamintește contribuabililor că începând din data de 1 august 2025, prin Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr.699/25.07.2025, ce modifică și completează Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au fost aduse următoarele modificări la cotele reduse de TVA:
– eliminarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%;
– aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru operațiunile care anterior datei de 1 august 2025 au fost supuse cotei reduse de TVA de 5%;
– majorarea cotei reduse de TVA de la 9% la 11% ;
– aplicarea cotei standard de TVA de 21% pentru unele operațiuni care anterior datei de 1 august 2025 au fost supuse cotei reduse de TVA de 9%.
Astfel, începând din data de 1 august 2025 cota redusă de TVA de 11% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:
a) livrarea de medicamente de uz uman;
b) livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepția: 1. băuturilor alcoolice; 2. băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; 3. alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică; 4. suplimentelor alimentare definite de Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
c) serviciile de alimentare cu apă și de canalizare;
d) livrarea apei pentru irigații în agricultură;
e) livrarea de îngrășăminte și pesticide de tipul celor utilizate în mod normal în producția agricolă, altele decât cele prevăzute la lit.f), semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și prestările de servicii de tipul celor utilizate în mod normal în producția agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
f) livrarea de îngrășăminte chimice și de pesticide chimice de tipul celor utilizate în mod normal în producția agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
g) livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, pe suport fizic și/sau pe cale electronică, cu excepția celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conținut video sau un conținut muzical audio și a celor destinate exclusiv sau în principal publicității;
h) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice;
i) livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 și 4401 12 00, și de rumeguș, deșeuri și resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 și 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumegușului, deșeurilor și resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 și 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declarații pe propria răspundere a beneficiarului;
j) livrarea către persoane juridice sau alte entități, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială, de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 și 4401 12 00, și de rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 și 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumegușului, deșeurilor și resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 și 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entități, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declarații pe propria răspundere a beneficiarului;
k) livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată următoarelor categorii de consumatori: 1. populație; 2. spitale publice și private, reglementate conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unități de învățământ publice și private, definite conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; 3. organizații neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum și unitățile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată; 4. furnizori de servicii sociale, publici și privați, acreditați, care prestează servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
l) livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege: 1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari; 2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;
m) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
n) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, precum și a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202. ”
M. S.

One Thought to “Care sunt modificările intervenite la cotele reduse de TVA”

  1. Anonim

    Nu era nevoie de creșterea TVA dacă se introducea IMPOZITAREA PROGRESIVĂ !

Leave a Comment