Un tânăr de 27 de ani, din localitatea Tihău, s-a trezit în miez de noapte cu mașina lovită. Parcat în curtea unui local din orașul Jibou, în noaptea zilei de 17 august, autoturismul i-a fost acroșat de către un alt șofer. La volan se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Cristolț. Situația este mai delicată, deoarece acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, necesare stabilirii alcoolemiei. În acest caz, cercetările sunt continuate de polițiștii din Jibou.