Două eleve din județul nostru au obținut rezultate importante la un concurs educațional cu tradiție. La Iași s-a desfășurat, zilele trecute, etapa națională a concursului transcurricular de lectură și interpretare „Ionel Teodoreanu”, clasele V-VIII. La această competiție au participat mai mulți elevi sălăjeni, care au obținut rezultate importante.
Miruna Ioana Deac este elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău, este pregătită de Andreea Purdea și a obținut mențiune. Tot mențiune a primit și Antonia Mitea, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău, profesor îndrumător Diana Iacob. Din Comisia Centrală a făcut parte profesoara Diana Iacob. Lotul olimpic a fost însoțit de Bogdana Topan, profesoară la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Zalău.