Hidratarea – cea mai bună armă împotriva caniculei

Hidratarea - cea mai bună armă împotriva caniculei

Ultimele zile au năvălit asupra României cu temperaturi scoase direct din cuptor, semn că luna în care ne aflăm îşi merită pe deplin numele primit în popor. Cum şi în Sălaj mercurul din termometre a urcat lejer până la 30 de grade Celsius şi adesea chiar a depăşit această valoare, zăpuşeala pare a fi tot mai greu de înlăturat, iar miezul zilei pune la încercare starea de sănătate a populaţiei. Moleşeala, stările de leşin, insolaţiile şi durerile musculare sunt doar câteva dintre rezultatele negative pe care le are expunerea la temperaturi ridicate şi care trebuie prevenite prin câteva măsuri simple de protecţie.

Cu certitudine, luna lui Cuptor înseamnă vacanţe, concedii şi temperaturi caniculare, când doar răcoarea muntelui sau a apei mării, ştradurile şi terasele te pot ajuta să scapi de dogoarea asfaltului, mai ales că zilele cu caniculă pot aduce adevărate probleme de sănătate chiar şi unui organism sănătos.

Pentru evitarea stărilor de rău cauzate de temperaturile ridicate, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj recomandă evitarea expunerii prelungite la soare în intervalul orar 11 – 17 şi o hidratare corectă a organismului. Astfel, este recomandat să se bea zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, în perioadele de caniculă fiind recomandat consumul unui pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15 – 20 de minute. În schimb, nu trebuie consumat alcool – inclusiv bere sau vin – din cauză că acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii şi trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) întrucât acestea sunt diuretice.

Cât mai multe fructe şi legume

De asemenea, alimentaţia este deosebit de importantă în lupta cu zăpuşeala. Meniul zilnic trebuie să se bazeze pe fructe şi legume proaspete, cu un conţinut ridicat de apă, cireşele, căpşunile, pepene, merele, roşiile şi castraveţii spălaţi foarte bine fiind uşor de găsit în pieţe, în această perioadă. Trebuie evitate, în schimb, afumăturile, pastele făinoase, salamurile şi alte produse de carne prelucrată, întrucât astfel de produse pot provoca, în această perioadă, colite şi fermentaţii intestinale. Meniul poate să conţină însă legume fierte în abur, stropite cu puţin unt sau ulei, brânzeturi, peşte la grătar, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Aerisiţi locuinţele noaptea

Specialiştii recomandă pentru zilele calde de vară purtarea pălăriilor de soare şi a unei îmbrăcăminţi ample, lejere, din fibre naturale (pânză, in, bumbac n.r.), de culori deschise, iar pe parcursul zilei sunt binevenite duşurile călduţe, fără a vă şterge de apă. Aparatele de aer condiţionat trebuie reglate astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, iar ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius. Dacă nu există aer condiţionat în locuinţă/la locul de muncă, trebuie petrecute două, trei ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat, gen cinematografe, spaţii publice sau magazine. Creşterea temperaturii din locuinţe poate fi limitată prin închiderea ferestrelor pe timpul zilei, tragerea draperiilor şi a jaluzelelor şi deschiderea geamurilor seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer în perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.

Cei mai sensibili: copiii şi bătrânii

Pentru copiii mici şi pentru sugari, este recomandată realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer, hidratarea corespunzătoare şi păstrarea sistemului de alimentaţie nemodificat prin introducerea de alimente noi. Părinţii trebuie să acorde atenţie îmbrăcăminţii celui mic, care trebuie obligatoriu să poarte pe cap o căciuliţă atunci când este scos din casă în orele caniculare din zi.

Pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice trebuie creat un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului şi este strict interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei. Totodată, trebuie menţinută cu rigurozitate igiena personală, prin efectuarea a câte trei, patru duşuri pe zi.

Tratamentul medicamentos trebuie continuat conform indicaţiilor medicului, dar este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

În toate cazurile, fie că vorbim de persoane sănătoase sau de vârstnici unde starea de sănătate a fost deteriorată de-a lungul anilor, specialiştii recomandă ca în intervalul orar 11 – 16 să se evite ieşirile pe stradă, mai ales că la nivelul asfaltului încins, temperatura este cu minim 10 grade mai mare decât cea anunţată de meteorologi.

Temperaturi ridicate în continuare

După zăpuşeala înregistrată în ultimele zile în Sălaj, pentru astăzi meteorologii vestesc averse de ploaie care ar putea domoli oarecum efectele celor 27 de grade Celsius anunţate pentru orele amiezii. Mâine, în schimb, mercurul termometrelor va urca până la 30-31 de grade, joi la Zalău se vor înregistra 32 de grade, iar vineri – 33 de grade. Abia sâmbătă căldura se va răcori puţin, cele 27 de grade anunţate putând fi dublate de furtuni cu descărcări electrice, iar duminică, cele 29 de grade Celsius îi vor trimite pe sălăjeni la ştrand sau la iarbă verde.

Leave a Comment