Masă rotundă în memoria profesorului Kincs Gyula

Sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit miercuri, 20 ianuarie, masa rotundă in memoriam Kincs Gyula, fost pedagog, director de şcoală şi jurnalist de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit, în 31 decembrie, 100 de ani. Evenimentul a fost organizat de Grupul „Amintiri despre Zalău” în parteneriat cu instituţia de cultură precizată şi fost prezentat de : profesorul László László, Kovács Iudit, Kurti Barna, Kovács Kuruc Iános, Daniel Mureșan și Mirel Matyas – membri ai grupului amintit.

„Bine aţi revenit la CCAJ Sălaj, la prima acţiune, manifestare culturală din anul 2016 a instituţiei noastre. Astăzi suntem gazde şi promotori totodată a unui eveniment deosebit, în memoria celui care a fost la un moment dat directorul actualului Colegiu Naţional Silvania din Zalău – Kincs Gyula. Astăzi, vă vor prezenta : comunicări, intervenţii… Se vor face prezentări în cadrul unui eveniment organizat de grupul de pe Facebook – Amintiri despre Zalău şi de toţi ceilalţi, care într-un fel sau altul, migrează în jurul acestei idei de a redescoperi istoria Zalăului – împreună maghiarii şi românii de pe aceste locuri”, a spus în deschiderea evenimentului cultural, Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj.
„Mă bucur că v-aţi răpit din timpul dumneavostră şi aţi venit la acest eveniment, care ne dorim să fie unul interesant. Este a patra activitate, dacă ar fi să le numărăm, ale membrilor grupului Amintiri despre Zalău. Într-o ordine pe care mi-o amintesc, în anul 2013 am avut o primă activitate dedicată celui care a fost Fadrusz Janos – cel care ne-a lăsat două din operele sale de care va trebui să avem grijă; apoi în anul 2014 a fost o activitate în care am aniversat împlinirea a 300 de ani de când un rege a trecut prin Zalău – Carol al XII-lea al Suediei; în 2015 un evenimet culinar inedit organizat cu ocazia Zilelor Zalăului în curtea CCAJ Sălaj, unde s-au preparat mâncăruri după după reţete vechi de câteva sute de ani a prietenei noastre Iudith. (…). Iată că sumtem la a patra activitate publică a grupului. Dacă urmăriţi postările de pe Facebook avem o activitate extrem de bogată. Aşadar suntem la 100 de ani de când, în Zalău, s-a stins cel care a fost: pedagogul, directorul, redactorul, editorul ziarului Szilagysag, înainte Szilag, respectiv mentorul lui Ady Endre şi profesorul, dirigintele, lui Iuliu Maniu. Avem de a face cu o personlitate complexă a vieţii culturale zălăuane”, a precizat profesorul Mirel Matyas, membru al grupului. Potrivit acestuia un astfel de demers trebuia realizat pentru că: „Personalităţile noastre locale, indiferent de etnia lor, merită la un moment dat, mai mult decât o simplă floare pusă la mormântul lor. Cu câţiva dintre membrii grupului chiar am fost în cursul anului trecut şi am depus o coroană la mormântul lui Kincs Gyula. Spre ruşinea noastră, a zălăuanilor, sunt acolo morminte ale altor personalităţi, oameni de cultură, scriitori, care sunt în paragină. Nu ştiu cine ce ar trebui să facă, dar eu semnalez acest lucru”, a adăugat Mirel Matyas.

kincs gyula (10)

Din biografia lui Kincs Gyula

Kincs Gyula s-a născut la Zalău, în comitatul Sălaj, în data de 16 august 1859,(1859-1915), într-o familie de religie reformată. A fost dirigintele lui Iuliu Maniu şi mentorul şi profesorul lui Ady Endre. Kincs Gyula a provenit dintr-o familie de meseriaşi, tatăl său fiind un meşteşugar renumit al locului, cizmar, iar mama casnică. A studiat la Colegiul Reformat din Zalău, actualmente Colegiul Naţional „Silvania”. Studiie liceale le-a absovit în anul 1872, apoi a urmat cursurile Universității „Franz Jozef”,Facultatea de Istorie-geografie, avându-i profesori pe Szabó Kálman – istoric şi membru al Academiei Maghiare de Științe și pe Ladányi Gedeon – istoric, membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe.
După terminarea facultății, Kincs Gyula a revenit la Zalău, iar în 31 august 1883 s-a angajat ca profesor suplinitor, la clasele gimnaziale, a V-a şi a VI-a, la catedra de gramatică a limbilor latină şi greacă. În anul școlar 1883-1884 obţine atestatul de profesor de istorie-geografie, dar continuă să predea gramatica limbilor latină și greacă. Imediat după obţinerea atestatului de istorie- geografie se dedică în întregime activităţii şcolii, devenind şi bibliotecarul instituţiei în învăţământ, având mare grijă de impresionanta colecţie de carte veche a Colegiului Reformat. A fost colaborator, redactor şi coproprietar la Szilagysag. Din manuscrisele şcolii a copiat şi a editat regulile şcolii, care apar în istoria Colegiului în anul 1885.În calitate de dascăl şi redactor, l-a sprijinit pe Ady Endre, publicându-i prima poezie intitulată „20 Martie – în memoria lui Kossuth Lajos”, în presă.
Kincs Gyula a publicat studii filologice, a scris despre relaţia familiei Wesseny – patronii spirituali care sponsorizau Colegiul şi a publicat zeci de materiale importante, în presa vremii, despre şcoala unde-şi desfăşura activitatea. În perioada 1888-1897 a fost director al şcolii, fiind de altfel şi perioada ce mai prolifică din istoria Colegiului, care din anul 1902 va purta numele lui Wesseny. Kins Gyula a fost cel care a făcut eforturi pentru realizarea, sau mai bine zis extinderea sediului Colegiului. S-a adresat la toate forurile vremii ca să găsească surse financiare, pentru o nouă construcţie, actualmente corpul A, cu trei nivele, al CNS Zalău. La vremea respectivă, la începutul anilor 1900, clădirea avea doar două corpuri B respectiv A, acesta din urmă cu doar două etaje – nivele. Astfel, în anul 1902, datorită demersurilor făcute de Kincs Gyula, începe demolarea, dar şi reconstrucţia corpului A de la actualul Colegiu Naţional „Silvania”.

Leave a Comment