Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112, miercuri, 18 decembrie, în jurul orelor 20, cu privire la faptul că între localitățile Sâncraiu Almașului și Sutoru, a avut loc un accident rutier. O tânără de 23 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, tânăra a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările, în vederea…
Mai mult...Zi: 19 decembrie 2024
Omul-catastrofă
Cătălin Avramescu Actuala Constituţie a României stabileşte că mandatul Preşedintelui poate fi prelungit în caz de război sau catastrofă. După anularea alegerilor, Klaus Iohannis a ieşit repede şi, fără să mai aştepte o decizie a Curţii Constituţionale, a anunţat că rămâne în funcţie. Unii s-au grăbit să îl condamne. Dar omul ştia ceva. El însuşi este catastrofa. Dovadă şi restul afacerii. Aceeaşi Constituţie spune, tot la articolul 83, că prelungirea se realizează prin lege organică. Or, nici vorbă de aşa ceva. Dar am ajuns în punctul în care nu ne…
Mai mult...