Născuți asasini

“Cu greu reuşesc să mă mai ţin de la o zi la alta, să supravieţuiesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o mai dă ca să mă pot bucura de ea. Nu mai am putere să mă lupt şi cu statul, deşi singurul impediment pe care îl am este un acord cu o clinică din Europa care să mă salveze. Este extrem de frustrant şi umilitor prin ce am putut să trec, dacă eram membru al oricărui alt stat din Europa eram salvat până acum”. Asta spunea,…

Mai mult...

Măsuri de prevenire a pestei porcine în Sălaj

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință miercuri, 4 iulie, la sediul Prefecturii Sălaj, pentru a întreprinde măsurile necesare în vederea prevenirii introducerii pestei porcine africane în judetul Sălaj, ca urmare a confirmării focarelor la mistreții din Fondul de Vânătoare 44 Cehal și Fondul de vânătoare 47 Supur, situate pe raza judeţului Satu Mare. În cadrul ședinței a fost aprobat planul de măsuri pentru prevenirea introducerii pestei porcine africane și responsabilitățile fiecare instituții cu atribuții în domeniu. La întâlnire au participat, alături de șefii instituțiilor responsabile, președintele…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău dă cinci jucători la lotul naţional

Din naţionala condusă de selecţionerul Dănuţ Pascu va face parte şi zălăuanul Adrian Gontariu, „tricolorii” urmând să evolueze în preliminariile Campionatului European de Volei Echipa naţională masculină de volei a României va începe duminică pregătirea pentru jocurile din preliminariile Campionatului European, urmând să evolueze împotriva reprezentativelor Danemarcei şi Finlandei. În lotul convocat pentru acţiunea ce începe duminică se vor afla şi cinci jucători de la Volei Municipal Zalău. Doi dintre ei, Rareş Bălean şi Mihai Gheorghiţă au evoluat la formaţia zălăuană şi în sezonul anterior, iar ceilalţi trei, Cristian Bartha,…

Mai mult...

Atenție, pietoni! Amenzi mari pentru traversările neregulamentare

Polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni. Pe segmentul contravențiilor constatate la pietoni, polițiștii au desfășurat acțiuni în prima jumătate a acestui an, în tot județul, pentru depistarea pietonilor care nu respectă regulile de circulație. În urma activităților au fost aplicate 1.043 de sancțiuni contravenționale, atât pentru traversare neregulamentară, cât și pentru deplasarea necorespunzătoare pe drumul public.  De asemenea, din vina pietonilor,  în perioada analizată, pe drumurile din județ s-au produs şase accidente grave de circulație, soldate cu un decesul…

Mai mult...

Infractorii bat la ușile zălăuanilor cu prescură și lumânări: o “pomană”pentru care ați putea plăti un preț uriaș

Succesul răsunător repurtat de găștile de hoți, prin metoda “Accidentul”, cea pe care până şi un copil de gimnaziu o cunoaşte, continuă prin alte metode puse la cale de mințile odihnite ale infractorilor. Dacă prin metoda accidentul, mulţi sălăjeni au fost păgubiţi de sume uriaşe, de zeci de mii de lei, sume pe care păgubiţii nu i-au mai văzut niciodată, o altă metodă care, de această dată are un iz lacrimogen la care foarte mulți cetățeni devin brusc sensibili, riscă să facă noi victime. Este vorba despre metoda „Pomana”, care,…

Mai mult...

Două absolvente de la CNS au obținut cea mai mare medie la BAC din județul Sălaj

Deși în acest an s-a înregistrat un număr record (comparativ cu anii trecuți) de medii de 10 la Bacalureat, județul Sălaj nu are niciun absolvent cu media maximă. Cea mai mare medie din județ a fost obținută de două eleve ale Colegiului Național “Silvania” din Zalău, Cotoară Andreea Maria și Erhan Ana Maria, ambele admise cu media 9.93. Alți 219 absolvenți au obținut medii de peste 9. Reaminitm că rezultatele examenelor la BAC 2018, sesiunea iunie-iulie, au fost anunțate miercuri, 4 iulie, cu puțin înainte de ora 10. Așteptate cu emoție de absolvenții de…

Mai mult...

4 iulie – Ziua Crucii Roșii Române

De 142 de ani, generațiile de voluntari ai Crucii Roșii, ghidați de principiul umanității, au fost prezenți acolo unde oamenii au avut cea mai mare nevoie. Din 1876, Crucea Roșie Română s-a aflat mereu în prima linie a asistenței umanitare, oriunde pentru oricine. Astăzi, Crucea Roșie își reafirmă angajamentul față de umanitate: ameliorarea suferinței umane, protejarea demnității și a vieții, răspunsul prompt în situații de urgențe. Astăzi, 4 iulie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Președintele Crucii Roșii Române a găzduit, în grădina Palatului Elisabeta, un eveniment aniversar, alături…

Mai mult...

Noi creșteri de salarii pentru bugetari

Guvernul vrea să completeze lista bugetarilor din Sănătate şi Asistenţă Socială care primesc sporuri. De exemplu, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicale organizate în creşe va primi spor de la 12 la sută la 15 la sută din salariul de bază, pentru muncă în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care completează lista sporurilor acordate bugetarilor care lucrează în Sănătate şi Asistenţă socială.…

Mai mult...

Meniul zilei – 4 iulie 2018

Glamour Events Halls Zalău Meniu 17 lei Alege ciorba preferată: ciorbă a la grec ciorbă de păstăi cu afumătură Alege felul principal preferat: cartofi stake cu coaste de porc cus cus cu ficatei salata zilei cu bacon Desertul zilei: înghețată rulada casei (pentru catering) TELEFON: 0766 308 895   Restaurant Silvania Meniu 15 lei Ciorbă: Ciorbă de perisoare Supa de chimen Ciorbă de burtă Felul principal: Chiftelute marinate cu cartofi pireu Gratar din piept de pui cu legume de sezon Salatată Thomas Ciolan afumat sau neafumat de porc cu iahnie de…

Mai mult...

Rezultate Bacalaureat 2018: nicio medie de 10 în Sălaj

Rezultatele examenelor la BAC 2018, sesiunea iunie-iulie, au fost anunțate miercuri, 4 iulie, cu puțin înainte de ora 10. Așteptate cu emoție de absolvenții de liceu, notele la bacalaureat sunt cu atât mai importante cu cât cântăresc mult la admiterea în învățământul superior, mai ales la acele profiluri unde nu se organizează concurs pentru intrarea la facultate. Deși în acest an s-a înregistrat un număr record de medii de 10 la nivel național – 104 -, în județul Sălaj, niciun absolvent de liceu nu a obținut media maximă la Bacalaureat…

Mai mult...

România, aruncată în bezna Evului Mediu: La admiterea în poliție nu vor fi permise tatuajele vizibile

Probabil pentru că este vorba despre o prioritate în actul de guvernare, cei de la putere au decis că persoanele cu tatuaje, piercing-uri sau implanturi ornamentale vizibile nu vor mai avea posibilitatea de a participa la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de polițist, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, al cărei proiect a fost pus în dezbatere de către MAI, adoptat de către Executiv și oficializat recent, prevede…

Mai mult...

„Sinucigașul” trăiește! Vasile Iuga a fost convins de pompieri să coboare de pe bloc

Vasile Iuga, omul străzii în vârstă de 50 de ani, cunoscut în Zalău pentru numeroasele sale tentative de suicid, a agitat din nou spiritele în oraş seara trecută, după ce s-a urcat pe blocul A 96 ameninţând că se aruncă în gol. Speriaţi, trecătorii au apelat  numărul unic de urgenţă 112, fiind mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei. După negocieri care au durat mai multe zeci de minute, pompierii sălăjeni au reușit să-l convingă pe abonatul la tentative de suicid, ca de fiecare dată…

Mai mult...

PNL Sălaj nu intră în “combinații” pentru a forța demisia lui Ludovic Orban

Potrivit unor surse politice, nu mai puţin de 24 de filiale liberale sunt pregătite să ceară demisia lui Ludovic Orban din fruntea PNL. Astfel, tot mai mulţi liberali sunt nemulţumiţi de felul în care Ludovic Orban conduce cel mai mare partid de opoziție din România, motiv pentru care în interiorul partidului circulă un document deja semnat de către președinții celor 24 de filiale, prin care se cere organizarea în această vară a unui Congres extraordinar în care să se aleagă un nou președinte al formațiunii politice. Contactat, liderul PNL Sălaj,…

Mai mult...