Din Jac, pe scena Campionatului de Culturism şi Fitness din Londra

Cosmin Marcu, un tânăr de 23 de ani din localitatea Jac, a făcut spectacol în această lună la Londra, în cadrul Campionatului de Culturism şi Fitness, competiţie inclusă în calendarul Federaţiei de Bodybuilding şi Fitness din Marea Britanie. Cosmin Marcu a plecat în Anglia în urmă cu trei ani, împreună cu soţia sa, dar relaţia dintre cei doi s-a încheiat la scurt timp după ce aceştia s-au stabilit în Londra. Tânărul de 23 de ani din localitatea Jac nu a practicat culturismul în România, începând să frecventeze sălile de culturism…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Dicţionar de gânduri aproape teologice

autor: Preot Sorin Benescu „Când Dumnezeu zideşte cetatea virtuţilor – Ierusalimul cel ceresc – cei din afară construiesc zidurile eventual împotriva celor dinăuntru” (vezi Cetatea lui Dumnezeu), spune autorul, fiind în acord cu viziunea Fericitului Augustin despre cele două cetăţi ridicate de două iubiri contrare. Dacă iubirea de Dumnezeu până la dispreţul de sine, spune episcopul Hipponei, face să apară cetatea lui Dumnezeu, iubirea de sine dusă până la dispreţuirea lui Dumnezeu dă naştere cetăţii potrivnice – Protos. dr. Arsenie Obreja Autorul în dragostea lui pentru spiritualitate, ne atrage atenţia…

Mai mult...

Tineri sălăjeni trimişi în judecată pentru trafic de canabis

Procurorii DIICOT Sălaj au finalizat de instrumentat un dosar de trafic de droguri, ce îi vizează pe trei tineri din Ortelec şi Meseşenii de Jos. Potrivit informaţiilor furnizate de către şeful instituţiei, procurorul Dan Bubuiug, Emilian Paul Chiş (28 de ani), Cătălin Anghel Pop (25 de ani) şi Gonczi Lorand Levente (21 de ani) sunt acuzaţi de trafic de canabis, după ce în luna iunie a anului trecut, cel din urmă a fost surprins în Autogara Zalău în timp ce îi vindea unui client din Cehu Silvaniei un plic cu…

Mai mult...

Zvonoteca

# Alertă-cod albastru, de 70 de grade tărie: Criză de spirt medicinal în ABC-urile din municipiu! Dai cu tunul și n-o mai găsești pe vestita “Mona”, asistenta medicală descheiată la halat până la ombilic, de pe eticheta celebrului dezinfectant azuriu, cu multiple întrebuințări. Vânzătoarele le șoptesc clienților care nu se clatină, că au spirt pe stoc, dar îl țin dosit prin cămările chioșcurilor, pentru că sunt exasperate de cititorii – fani Mona care adună sticlele de spirt de pe raft și le dau pe gât, cât ai clipi. “Nu mai…

Mai mult...

Directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean, Practicianul Anului 2017 în prevenţia infecţiilor

Pentru al doilea an consecutiv, Ramona Marincaş, directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, a fost desemnată Practicianul Anului, de către Infection Prevention Society, societatea de prevenire a infecţiilor din Marea Britanie, în cadrul galei ce a avut loc în perioada 18-20 septembrie. Organizaţia acordă anual premii celor care s-au remarcat prin activitatea depusă în domeniul prevenirii infecţiilor, în semn de recunoaştere a talentului şi a dedicării de care a dat dovadă. La categoria Practicianul Anului 2017 au fost două nominalizări, „bătălia” purtându-se între reprezentanta SJU Zalău şi…

Mai mult...