Pompierii sălăjeni – campioni naționali la tenis de masă

Sfârșitul lunii aprilie este, se pare, sub auspicii strălucitoare în ceea ce privește sportul sălăjean, indiferent dacă avem de-a face cu rezultate ale echipelor profesioniste ori cele obținute în cadrul unor competiții la care nu participă sportivi de performanță. Municipiul Bistrița a găzduit, în perioada 24 – 28 aprilie, finala Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Din lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au făcut parte și doi pompieri salajeni, Farcaș Dan și Labo Alexandru, cei doi reușind să urce pe cele mai înalte trepte ale…

Mai mult...

Medicamente noi, pe lista celor gratuite şi compensate

Alte cinci molecule noi, respectiv denumiri comune internaționale (DCI), au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu hepatite cronice de etimologie virală, tuberculoză, boli rare. În prezent, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România, persoanele care dețin calitatea de asigurat pot beneficia de medicamente, cu sau fără contribuție personală, din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale, pe bază de prescripție medicală.…

Mai mult...

APIA Sălaj: ultimele zile de depunere a cererilor pentru subvenții

Termenul limită de depunere a cererilor la APIA Sălaj este 15 mai și nu se mai acordă nicio perioadă de prelungire, cu penalități, așa cum se proceda în anii trecuți. Decizia a fost luată de Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Ordinul nr.18 din 3 februarie 2017. În anii precedenți mai există o perioadă de prelungire cu 25 de zile, cu perceperea unor penalități de întârziere de 1 la sută pe zi. Stabilirea perioadei a fost luată în conformitate cu prevederile regulamentelor europene care dau posibilitatea statelor membre să își stabilească perioadele în…

Mai mult...

Minivacanța de 1 Mai în siguranță

Peste 300 de polițiști vor fi mobilizați la nivel județean pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative, cu prilejul minivacanței de 1 Mai. Polițiștii de ordine publică, polițiștii rutieri, de investigații criminale, precum și cei din cadrul altor structuri se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine și siguranță publică. Polițiștii aflați în misiune și patrulele de siguranță publică vor avea ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și intervenția cu promptitudine atunci când…

Mai mult...