Pompierii sălăjeni – campioni naționali la tenis de masă

Sfârșitul lunii aprilie este, se pare, sub auspicii strălucitoare în ceea ce privește sportul sălăjean, indiferent dacă avem de-a face cu rezultate ale echipelor profesioniste ori cele obținute în cadrul unor competiții la care nu participă sportivi de performanță. Municipiul Bistrița a găzduit, în perioada 24 – 28 aprilie, finala Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Din lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au făcut parte și doi pompieri salajeni, Farcaș Dan și Labo Alexandru, cei doi reușind să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Astfel, Farcaș Dan a obținut primul loc iar Labo Alexandru s-a clasat în finală pe un frumos loc doi, pe podium. Performanța celor doi pompieri sălăjeni este cu atât mai demnă de admiratcu cât lupta nu a fost deloc ușoară,  la această competiție de anvergură participând peste 90 de sportivi ce aparțin diferitelor arme din cadrul MAI.

 

Alte articole

Leave a Comment