Inconștiență și iresponsabilitate: au lăsat paharul și s-au urcat la volan

Nimic nu-i poate face pe unii conducători auto să conștientizeze faptul că urcatul la volan, după consumul băuturilor alcoolice, poate aduce nu doar o amendă ci și o nenorocire, putând reprezenta, pentru ei ori opentru alții, ultimul drum. Nici amenzile mari, nici riscul de a rămâne fără permis și nici exemplul altora, care au nenorocit familii ori au plecat ei înșiși, prin acest gest, în lumea celor drepți, nu pare să-i sperie pe unii șoferi. Polițiștii Postului de Poliție Sîg au oprit sâmbătă, 24 decembrie a.c., la ora 9.00, un…

Mai mult...

Accidente grave în Surduc și Cehu

Două accidente grave au avut loc luni, în a doua zi de Crăciun, ambele pe fondul neatenției și neadaptării vitezei la condițiile de circulație specifice iernii. Un tânăr de 24 de ani, din Șimleu Silvaniei a fost la un pas de o tragedie, luni dimineața, în jurul orei 3. Tânărul conducea autoturismul proprietate personală pe Drumul Național 1H, prin localitatea Surduc. Din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în…

Mai mult...

Zeci de brazi de Crăciun confiscați de polițiști

Poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii Forestiere Sălaj și Direcției Silvice Sălaj, au desfăşurat pe raza județului activități pe linie de silvicultură. Activitățile de control s-au axat pe segmentul comericalizării brazilor, fiind desfăşurate pe tot parcursul săptămânii trecute. Cu această ocazie, polițiștii au constatat 12 infracțiuni şi au aplicat 85 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 75.800 lei, din care 18 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. De asemenea, în perioada de referinţă, polițiștii și Garda forestieră au confiscat 70 de pomi de…

Mai mult...

Legea falimentului personal, amânată de Guvern

Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost amânată printr-o Hotărâre emisă de Executiv la sfârşitul săptămânii trecute. Amânarea cu încă şapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a aprobat în condiţiile în care, pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie – spun guvernanţii – de un sistem complex: înfiinţarea a nu mai puţin de 42 de comisii de insolvenţă la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar şi adoptarea normelor de aplicare a legii. Pentru ca aceste noi structuri să poată funcţiona, trebuie allocate, fireşte, şi resurse umane…

Mai mult...