Tone de fân, făcute scrum în Vîrşolţ

Pompierii şimleuani au intervenit luni după-amiază, în jurul orei 18, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă (şura) unei gospodării din localitatea Vîrşolţ. Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta la şură, cu pericol de propagare şi la celelalte anexe din gospodărie, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Din primele cercetări, cauza probabilă a fost o scânteie luată de vânt de la hornul unei sobe improvizate, aflată în apropierea şurii. Au ars aproximativ 500 baloţi de fân (nouă…

Mai mult...

A pierdut controlul maşinii şi a ajuns într-un cap de podeţ

Trei persoane au fost rănite uşor în urma unui accident rutier, ce a avut loc luni, 29 septembrie, în jurul orei 19, pe strada Cetăţii, din Zalău. Cauza producerii evenimentului rutier a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa. Maria P. de 18 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga nu a adaptat viteza, a derapat, oprindu-se într-un cap de podeţ. În urma impactului, atât şoferiţa…

Mai mult...

Accident cu două victime în Mirşid

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc luni seara, la ieşirea din localitatea Mirşid. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 20, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto de 54 de ani, din Cluj – Napoca, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Ilie R., în timp ce conducea autoturismul a acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta două femei care circulau neregulamentar pe carosabil. În urma impactului, acestea au suferit leziuni, fiind tranportate la spital în vederea acordării de…

Mai mult...

Zvonoteca

#Cred că viaţa de parlamentar român e cea mai cool viaţă pe care o poţi avea. De când lumea, parlamentarii noştri n-au avut nicio treabă cu munca pentru care au fost trimişi la Bucureşti. Că plouă, că ninge, că-i caniculă, că începe şcoala ori (pre)campania electorală, politrucii îşi dau libere cu nemiluita. Şi cum să nu-şi dea, atunci când ei centrează, ei dau cu capul. Noroc cu fraierii de români care i-au votat, şi de care „bieţii” parlamentruci îşi aduc aminte o dată la patru ani. #Nu vreau să vă…

Mai mult...

Profesorii nu vor mai fi majoritari în consiliile de administraţie

Constituirea consiliilor de administraţie în unităţile de învăţământ are loc la începutul fiecărui an şcolar. În prima etapă directorul şcolii cere consiliului local, primarului şi consiliului reprezentativ al părinţilor să îşi desemneze reprezentanţii. Din acest an, însă, au fost introduse noi reguli privind desemnarea consiliilor menţionate, potrivit ordinului ministrului Educaţiei, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Unul dintre elementele de noutate este faptul că majoritatea în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ va fi formată din reprezentanţii comunităţii locale şi părinţi. „Schimbarea cea mai importantă este faptul că în…

Mai mult...

Au început inspecţiile tematice în şcolile sălăjene

Unităţile de învăţământ au intrat, din această săptămână, sub lupa inspectorilor şcolari. Până în 10 octombrie, acestea vor face obiectul unor inspecţii tematice, urmând ca la finalul activităţilor de control să fie întocmite rapoarte de inspecţie. Scopul inspecţie tematice îl constituie evaluarea calităţii managementului unităţilor şcolare. Astfel, printre a obiectivele ce vor fi urmărite de către inspectorii şcolari se numără: completarea documentelor şcolare şi a actelor de studii, încadrarea unităţii cu personal didactic, planul managerial întocmit în baza analizei şi diagnozei stării învăţământului din unitate în anul şcolar 2013-2014, organizarea,…

Mai mult...

Marian Grigore nu a fost uitat nici în acest an de foştii coechipieri

Foştii colegi de echipă ai regretatului Marian Grigore nu l-au uitat nici în acest an pe cel poreclit Bombonel de către foştii coechipieri dar şi de prietenii apropiaţi. Pe terenul din comuna Crasna a avut loc vineri o partidă memorabilă în care s-au întâlnit foşti fotbalişti ai echipei Armătura Zalău şi o echipă de old-boys din Baia Mare, intitulată Sport Team Baia Mare. Zălăuanii s-au impus cu scorul de 2 – 1, prin reuşitele lui Meleg şi Ciontoş, în timp ce de la oaspeţi a marcat Bîrle. „A fost o…

Mai mult...

Zeci de sălăjeni au ajuns la Urgenţă cu probleme digestive

Peste 300 de persoane au trecut, la sfârşitul săptămânii trecute, pragul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru a solicita asistenţă medicală. Din totalul pacienţilor trataţi, doar 69 dintre aceştia au necesitat tratament în regim de spitalizare. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, în perioada 26-28 septembrie, au fost tratate circa 303 persoane, iar din totalul acestora, cele mai multe, respectiv 83, au fost dignosticate cu plăgi, fracturi, traumatisme şi entorse, în timp ce alţi 30 de pacienţi au fost depistaţi cu afecţiuni ale sistemului digestiv. Cu probleme…

Mai mult...

Tot mai multe cupluri din Sălaj se căsătoresc

Tot mai multe cupluri din judeţul Sălaj au hotărât să-şi oficieze relaţia în faţa ofiţerului de stare civilă. Cel puţin asta indică datele Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj din cursul lunii iulie 2014. Astfel, în luna precizată, căsătoriile înregistrate la nivel de judeţ au fost în număr de 164, cu 49,1 la sută mai multe faţă de luna precedentă. De asemenea, numărul căsătoriilor înregistrate în perioada ianuarie-iulie 2014 a fost de 667, în creştere cu 5,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. În ceea ce priveşte…

Mai mult...

Investiţii pe strada Cetăţii din municipiul Zalău

Peste 42.000 de lei vor fi investiţi de municipalitate în amenajarea unei staţii de autobuz pe strada Cetăţii din Zalău – cartier Ortelec. Potrivit unui proiect de hotărâre, votat în unanimitate de consilierii locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local din cursul lunii septembrie, privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferentă lucrării „amenajare parcare staţie de autobuz pe strada Cetăţii”, staţia se va amenaja pe o suprafaţă de 91 de metri pătraţi, în zona casei Parohiale şi a Grădiniţei. Tot pe strada Cetăţii, în zona unităţii de învăţământ, prin decizia consilierilor locali…

Mai mult...

Călin Marincaş şi Iulia Cliţan au obţinut biletele pentru Mondialele din Egipt

Cei doi sportivi de la CS Terra Kid Zalău au fost medaliaţi cu aur şi argint la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional desfăşurat la finalul săptămânii trecute, la Brăila Călin Marincaş, instructorul clubului Terra Kid Zalău şi Iulia Cliţan, sportivă în cadrul clubului şi-au continuat la finalul săptămânii trecute evoluţia bună avută la primele două competiţii majore din acest an. După rezultatele notabile înregistrate la Campionatul Naţional din luna mai şi la Campionatul European de karate fudokan, desfăşurat în acest an în România, după o pauză de 12 ani, cei…

Mai mult...

Maşină cuprinsă de flăcări în Zalău

Un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitat luni, 29 septembrie, în jurul orei 7,30, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada General Dragalina, din Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, cauza izbucnirii acestuia a fost efectul termic de la un conductor izolat necorespunzător. Până la lichidarea flăcărilor, a ars compatimentul motor al autoturismului.

Mai mult...

Ofertă de muncă pentru sălăjeni – zece euro pe oră

Pentru o remuneraţie de zece euro pe oră, sălăjenii cu experienţă de lucru în domeniul livrărilor pot alege să lucreze în străinătate ca agenţi de vânzări. Un angajator din Germania, Unique Personalservice GmbH, din localitatea Markgroningen, pune la dispoziţia sălăjenilor interesaţi zece posturi de agenţi vânzări. Locurile de muncă sunt disponibile prin reţeaua Eures – munca în străinătate din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Potrivit condiţiilor impuse de angajatori, cei interesaţi de această ofertă, trebuie să cunoască limba germană la un nivel avansat şi să…

Mai mult...

O nouă ediţie „Sălăjeni la ei acasă”. Personalităţile sălăjene,aniversate de bibliotecă

Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” (BJS) Sălaj, sub egida Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, organizează joi, 2 octombrie, evenimentul aniversar „Sălăjeni la ei acasă” – ediţia a X-a. După cum a explicat Florica Pop, managerul bibliotecii evenimentul se va desfăşura începând cu ora 16, în sala „Porolissum” a CJ unde vor fi omagiaţi sălăjenii care au realizat opere durabile, indiferent de domeniul în care activează: cultură, artă, ştiinţă, istorie, literatură, muzică etc. Sălăjeni omagiaţi în acest an La această ediţie vor fi omagiaţi: Grigorie M. Croitoru – 75 de ani de…

Mai mult...