Proteste de amploare ale cadrelor medicale

  Aproximativ 20 de membri ai Federaţiei Sanitas, filiala Sălaj, vor participa la acţiunile de protest care vor avea loc în Bucureşti, în perioada 18-27septembrie. Potrivit lui Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, Consiliul Naţional al Federaţiei a stabilit joi, 4 septembrie, atât un calendar al acţiunilor sindicale cât şi propria listă de revendicări. Astfel, în perioada menţionată, vor avea loc, zilnic, timp de două ore, în intervalul 11-13, pichetări ale sediului Ministerului Sănătăţii. „Acţiunile vor avea loc zilnic, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică. În fiecare zi vor fi…

Mai mult...

Mlaştina de la Iaz, între legende şi plante carnivore

Ascunzând printre muşchi şi ierburi înalte una din puţinele plante carnivore din România, cu o adâncime de peste cinci metri şi o frumuseţe misterioasă ce a dat naştere mai multor legende, mlaştina de la Iaz, arie protejată de interes naţional cu specii rare de plante şi animale, este o poveste prea puţin spusă şi cunoscută de către iubitorii de natură de la noi şi de pretutindeni. Când spui „mlaştină” gândul îţi zboară la terenuri instabile, ce pot înghiţi într-o clipă musafiri nepoftiţi ce au avut o clipă de neatenţie sau…

Mai mult...

Zvonotecă

# Trecem peste faptul că ştirea publicată azi într-un ziar apare pe prima pagină în altul, în ziua următoare, şi vă spunem ultima bârfă din breaslă. Zvonăraşul a aflat că unii gazetari din vecini constată cu surprindere dimineaţa, când pun mâna pe ziarul la care lucrează, că au semnat articole pe care jură că nu le-au scris. Să fie, oare, magie? # S-a protestat la Zalău. De fapt, numai protest nu poate fi numită acţiunea la care de pe margine ai fi jurat că-s mai mulţi jurnalişti decât manifestanţi. Şi…

Mai mult...