Sute de sălăjeni cu dizabilităţi fizice sau neuropsihice posedă permise de conducere, în ciuda faptului că handicapul de care suferă face ca, odată ieşiţi în trafic, să rişte să pună în pericol viaţa celorlalţi participanţi. Peste 1.800 de persoane cu diferite handicapuri neuropsihice sau fizice permanente, care beneficiază de ajutoare pentru aceste afecţiuni, deţin permise de conducere, aproape 200 dintre acestea reprezentând un real pericol la volan nu doar pentru ei, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Acesta este rezultatul unei anchete realizate la nivelul judeţului Sălaj de reprezentanţii…
Mai mult...Zi: 30 martie 2011
Mâine, ultima zi în care zălăuanii pot plăti impozit redus
Astăzi şi mâine zălăuanii mai pot beneficia la plata integrală a impozitelor de o reducere de 10 la sută din valoarea acestora. Nivelul taxelor şi impozitelor, aşa cum susţinea prim-edilul municipiului Radu Căpîlnaşiu, nu s-a schimbat faţă de cel de anul trecut. Potrivit informaţiilor furnizate de Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, conform Codului Fiscal, 31 martie şi 30 septembrie sunt cele două termene de plată a impozitelor, integral sau pe semestre, fără să se perceapă penalităţi. Pentru plata integrală a sumelor datorate către bugetul local, impozit…
Mai mult...Înghesuială la Fisc pentru depunerea declaraţiei unice
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGF) Sălaj au făcut cunoscut, în cursul zilei de ieri, că în judeţul nostru 93,5 la sută dintre contribuabilii cu obligaţii declarative au depus declaraţia unică în termen, mai precis până în 25 martie. Directorul executiv al DGFP Sălaj, Laurenţiu Butiri, ne-a declarat că, din totalul declaraţiilor depuse, 868 au fost depuse online si 3.060 de declaraţii au fost depuse la ghişeele fiscului. Campania intensă de informare a opiniei publice privind obligaţia depunerii Declaratiei 112, desfăşurată în Sălaj încă de la începutul anului, întâlnirile…
Mai mult...O treime din primăriile sălăjene vor face angajări
20 de primării din Sălaj intenţionează să facă angajări de personal, după ce Guvernul a revenit asupra deciziilor de încadrare a funcţionarilor din sectorul bugetar. Până acum edilii au depus solicitări pentru angajarea a 45 de persoane, care vor pune umărul la bunul mers al activităţilor derulate de administraţiile locale. Administraţiile locale din Sălaj, care au funcţionat până acum la limita de avarie din cauza restricţiilor impuse de guvernanţi de a nu face angajări, vor putea să-şi redimensioneze schema de personal în funcţie de nevoi. Guvernul a emis o ordonanţă…
Mai mult...Wikipiki
„Scandalul Wikileaks” a picat la ţanc. Nu am mai avut un scandal politic de multă vreme. Şi acuzaţii publice. Chiar aşa… Nici nu ştiam că avem moguli şi baroni locali. Şi nici că domnul preşedinte al patriei are anumite probleme. Şi nici că dl. Mircea Geoană chiar este aşa cum l-a caracterizat dl. Ion Iliescu. Nu ştiam nici că unii politicienii ai scumpei noastre ţări sunt pro-ruşi (în afaceri, bineînţeles) iar alţii sunt pro-americani, ori pro-germani. Nu ştiam nici că serviciile de informaţii străine lucrează cu drag şi spor prin…
Mai mult...