Sute de şoferi sălăjeni, pericol public

Sute de şoferi sălăjeni, pericol public

Sute de sălăjeni cu dizabilităţi fizice sau neuropsihice posedă permise de conducere, în ciuda faptului că handicapul de care suferă face ca, odată ieşiţi în trafic, să rişte să pună în pericol viaţa celorlalţi participanţi.

Peste 1.800 de persoane cu diferite handicapuri neuropsihice sau fizice permanente, care beneficiază de ajutoare pentru aceste afecţiuni, deţin permise de conducere, aproape 200 dintre acestea reprezentând un real pericol la volan nu doar pentru ei, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Acesta este rezultatul unei anchete realizate la nivelul judeţului Sălaj de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj.

Potrivit şefului SPCRPCIV Sălaj, Remus Stanciu, începând din luna noiembrie a anului trecut şi până în prezent, au fost verificate un număr de 13.911 persoane cu dizabilităţi fizice şi neuropsihice înregistrate la DASCPC Sălaj, dacă deţin permise de conducere. Urmare anchetei, s-a descoperit că 1.895 de persoane beneficiare de alocaţii de stat pentru diferite afecţiuni de sănătate au şi permise auto. Dintre acestea, 197 nu au dreptul de a conduce, afecţiunile de care suferă fiind incompatibile cu şofatul, aproximativ 1.000 de persoane pot conduce cu avizul medicului, fiind nevoite să se prezinte periodic la control, în timp ce 594 au dreptul de a conduce. Alte 65 de dosare sunt încă în lucru, ne-a declarat Stanciu.

Permise înmânate poliţiştilor

Peste 1.000 de permise de conducere ale persoanelor care nu au dreptul să conducă au ajuns în luna februarie în atenţia poliţiştilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că aceste documente vor fi verificate pentru a se stabili dacă se încadrează conform legii. Ca urmare a unei note primite din partea Instituţiei Prefectului, cu privire la faptul că persoane persoanele încadrate într-un anumit grad de handicap deţin permise auto, vor fi verificate 1.056 de dosare, ulterior luându-se măsurile ce se impun, a declarat purtătorul de cuvânt. În privinţa celor 197 de permise deţinute de persoane care prezintă afecţiuni incompatibile cu şofatul, acestea au fost prezentate poliţiştilor rutieri în vederea anulării.

Anchetă de la caz la caz

Verificările acestor dosare vor continua însă pentru fiecare caz în parte, pentru a vedea în ce circumstanţe o persoană cu handicap a obţinut permis de conducere sau cum de un şofer are certificat de nevăzător. Prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru, a declarat că în cazul în care se constată anumite neconcordanţe între dosare, se vor lua măsuri. Ca ipoteze de lucru, este posibil ca afecţiunile care au dus la obţinerea certificatului de persoană cu handicap să fi survenit după obţinerea permisului de conducere şi cei în cauză să nu fi făcut demersuri de anulare a permisului. Există şi varianta ca certificatul de handicap să fi fost obţinut fără ca persoana respectivă să aibă afecţiunea menţionată în documentele din dosar. Dacă vor fi găsite astfel de situaţii, cazul va lua o turnură penală, cu plângeri îndreptate împotriva tuturor persoanelor implicate.

De asemenea, se vor lua măsuri de recuperare a banilor încasaţi fraudulos cu titlul de indemnizaţii pentru persoane cu handicap. O a treia varianta este cea în care handicapul incompatibil cu calitatea de conducător auto a fost corectat şi persoana este aptă să conducă un autovehicul, dar nu a anunţat Direcţia Socială pentru sistarea plăţii indemnizaţiei. Şi în această situaţie se va trece la sistarea alocaţiei, a declarat prefectul Vegh.

Directorul DGASPC Sălaj, Violeta Milaş, susţine că periodic sunt analizate dosarele persoanelor încadrate în anumit grad de handicap. La nivelul instituţiei noastre se fac periodic anchete pentru a stabili dacă beneficiarii se încadrează în gradul de handicap menţionat în dosar. Ultimele verificări au avut loc în perioada iunie-decembrie anul trecut când, din cele peste 13.000 de dosare, 44 au fost propuse spre reevaluare, a declarat Milaş.

Niciun candidat respins

Legislaţia prevede o listă cu peste 50 de afecţiuni care împiedică o anumită persoană să deţină permis de conducere. Sălăjenii nu par a fi deloc afectaţi însă de niciuna dintre aceste afecţiuni. Niciuna dintre persoanele care s-au prezentat pentru analize la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, încă de la începutul anului şi până în prezent, nu prezenta niciun fel de probleme medicale care să le împiedice să conducă.

Cele mai multe dintre afecţiunile incompatibile cu şofatul fac referire la afecţiunile cardiace, cum ar fi cardiopatia ischemică gravă, hipertensiunea arterială (peste 200 mm Hg), malformaţii vasculare grave sau insuficienţă respiratorie cronică cu pierdere a peste 60 la sută a capacităţii respiratorii. Pe lângă acestea, problemele de vedere îi pot lăsa pe şoferi fără permise, dacă suferă de afecţiuni sau leziuni ale globului ocular care scad acuitatea vizuală, discromatopsie sau strabism cu limitarea acuităţii vizuale.

Pe lângă bolile de inimă şi afecţiunile vederii, legea interzice şofatul şi în cazul celor care au afecţiuni hematologice, reumatice sau ale aparatului digestiv (ciroza hepatica severă). Cei care suferă de surditatea totală sau deficienţă auditivă peste 50 la sută nu pot fi deţinători de permis auto, conform legii. O parte din bolile psihice sau psihiatrice interzic, de asemenea, dreptul de a conduce, în cazul unor afecţiuni precum epilepsia, demenţa, tulburările mintale sau de personalitate, schizofrenia sau retardul mintal.

Analize medicale, doar la expirarea permisului

Printre alte carenţe legislative se numără faptul că legea nu prevede efectuarea unor verificări medicale periodice pentru depistarea şoferilor care rămân cu astfel de afecţiuni după obţinerea permisului auto. Indiferent dacă sunt orbi, surzi ori cu probleme neuropsihice ori fizice, aceste persoane se urcă liniştite la volan, punând în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Mai mult, potrivit legii în vigoare, preschimbarea persmisului de conducere înainte de expirare nu obligă posesorul să efectueze analizele medicale, astfel încât unele afecţiuni incompatibile cu şofatul nu sunt depistate. Prin urmare, o bună parte dintre şoferi circulă nestingheriţi pe drumurile publice, chiar dacă anumite afecţiuni de sănătate îi împiedică să conducă în siguranţă.

Leave a Comment