O echipă de cercetare, formată din doi profesori de biologie, Kov
Mai mult...Zi: 18 martie 2011
Zvonoteca
# Toate ca toate măi fraţilor, dar în unele zone ale oraşului se face deja capăt cu lucrările astea la canalizări, la drumuri. De fapt, la canalizări, că drumurile arată ca după război, iar cel mai bun exemplu ar putea fi în cartierul Porolissum, unde îţi rogi moartea când ajungi cu maşina. Show-ul începe chiar de lângă staţia peco, unde te trezeşti dintr-o dată cu un şanţ cât roata maşinii de mare, peste care tre să ai mare grijă când treci ca să nu-ţi loveşti maşina. Iar dacă urci puţin…
Mai mult...Fetiţă rănită într-un accident rutier
O fetiţă în vârstă de numai opt ani a ajuns miercuri la spital, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident de circulaţie produs pe o stradă din Zalău. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că evenimentul s-a produs din cauza vitezei cu care circula autoturismul. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 13:55, pe strada Cetăţii din municipiu, când M.C., în vârstă de 39 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum,…
Mai mult...Clericii ortodocşi, instruiţi de pompieri în caz de incendiu
Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Sălaj, a organizat şi desfăşurat în cursul zilei de ieri instruirea întregului personal clerical ortodox din judeţ. Instruirea a vizat cunoaşterea şi aplicarea la nivelul tuturor instituţiilor de cult ortodox a obligaţiilor pe linia apărării împotriva incendiilor la desfăşurarea activităţilor ce presupun prezenţa publicului, la exploatarea sistemelor de încălzire, a instalaţiilor aferente construcţiilor şi spaţiilor aflate în exploatare. Potrivit unui comunicat de presă remis de reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire, la întâlniri s-a…
Mai mult...Incendiile de vegetaţie uscată mistuie totul în calea lor
Peste 30 de incendii de vegetaţie uscată au avut loc, în ultimele zile, în mai multe localităţi de pe raza judeţului, care au scăpat de sub control ameninţând păduri, bunuri şi locuinţe. Numai în cursul zilei de miercuri, pompierii militari au intervenit la 11 incendii de vegetaţie uscată pe întreg judeţul. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Porolissum (ISU) al judeţului Sălaj, lt. Lucian Jacodi, a declarat că aceste incendii au izbucnit odată cu încălzirea vremii, când cetăţenii au început igienizarea de primăvară a terenurilor agricole fără…
Mai mult...Cosmetice expirate, pe rafturile magazinelor
Un control efectuat la 12 operatori economici din judeţul Sălaj, privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, a scos la iveală nenumărate nereguli la majoritatea dintre aceştia: de la produse expirate pe rafturile magazinelor, la cosmetice fără niciun fel de elemente de identificare ale produsului. Comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, Claudiu Silaghi, a afirmat că au fost controlate produse în valoare totală de 190.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, la 11 operatori economici din cei controlaţi au fost constatate abateri la produse în…
Mai mult...Amendaţi că au dat în mintea copiilor
Opt zălăuani s-au ales cu sancţiuni contravenţionale, în ultima săptămână, după ce agenţii comunitari i-au prins folosind echipamentele de joacă din municipiul Zalău, având vârsta mai mare decât cea permisă în regulamentul aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local 213/2008. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Comunitare Zalău, Lucian Trif, amenzile pot ajunge până la 200 de lei. În intervalul 10-17 martie, agenţii comunitari au sancţionat opt persoane care au utilizat echipamentele de joacă din parc având o vârstă mai mare decât cea permisă de regulament, dintre care cinci cu amendă…
Mai mult...Adversar din subsolul clasamentului pentru FC Zalău
FC Zalău va evolua în această după-amiază, în deplasare, în faţa formaţiei Sănătatea Cluj, grupare ce se află pe poziţia a XIII-a în clasament, având doar 14 puncte acumulate. Cele două echipe s-au întâlnit în această iarnă şi într-o partidă amicală, câştigată fără probleme de zălăuani, cu scorul de 5 – 2. Antrenorul Marius Paşca este de părere că nu poate fi comparat un meci amical cu unul oficial, însă crede că echipa sa poate obţine azi toate punctele puse în joc. Nu seamănă un meci oficial cu unul amical,…
Mai mult...HC Zalău vrea toate punctele în duelul cu Baia Mare
Considerat unul dintre derby-urile zonale, meciul de mâine dintre HCM Ştiinţa Baia Mare şi HC Zalău se anunţă unul disputat, chiar dacă în acest moment difertenţa dintre cele două grupări este destul de mare atât la puncte, cât şi în clasament. Totuşi, handbalistele conduse de Tadici şi Rădulescu vor să dea lovitura mâine, de la ora 11, în Sala Polivalentă din Baia Mare şi să-şi treacă în cont a XIV-a victorie din acest sezon. Partida de la Baia Mare va fi oficiată de un cuplu format din Bogdan Stark (Bucureşti)…
Mai mult...Michael Warm, noul director tehnic al Rematului: “Vom încerca să producem al doilea miracol din ultimii ani”
Noua conducere tehnică a campioanei Remat Zalău a ajuns la Zalău în seara zilei de miercuri, cei doi antrenori, Michael Warm şi Michael Merten, fiind prezentaţi oficial în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai luat parte preşedintele clubului, Liviu Ciupe, directorul organizatoric, Cristian Ciobănescu şi directorul sportiv, Marcel Doru Ţârle. Preşedintele Rematului a precizat că era necesară înlocuirea antrenorului, deoarece echipa nu a evoluat în ultima perioadă aşa cum şi-ar fi dorit conducerea. Am luat această măsură întrucât echipa nu era la nivelul pe care ni-l dorim.…
Mai mult...25 martie – termen de depunere a deconturilor şi declaraţiilor
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj face cunoscut că, până vineri, 25 martie, inclusiv, contribuabilii trebuie să depună la unităţile fiscale, după caz, o serie de deconturi şi declaraţii. Astfel, până la data amintită, contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2011, formular 100. De semenea, până la termenul amintit, trebuie depusă declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar,…
Mai mult...“Nişte Ţărani” gătesc… româneşte în Franţa
Echipa celor mai buni gastronomi sălăjeni, Nişte Ţărani, participă, în Franţa, la invitaţia Communaute de Communes Braconne&Charente la cea de-a 8-a ediţie a festivalului Martie în Braconne, unde tema din anul acesta este România. După cum a mărturisit Mircea Groza, liderul grupului, în două zile delegaţia Sălajului va pregăti preparate culinare pentru 200 şi respectiv 300 de persoane. Între acestea se vor regăsi specialităţi culinare ale bucătăriei vechi din Sălaj, din produse achiziţionate de la producători locali. Nişte Ţărani vor coace pâine cu cartofi şi pâine neagră (Papp Ilus din…
Mai mult...Trei firme din Sălaj selectate în programul Rabla
Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat cea de-a şaptea sesiune a programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, care se adresează persoanelor fizice, persoanelor juridice sau operatorilor economici. Persoanele fizice care deţin autoturisme mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării acestora. De asemenea, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale se pot înscrie în Programul Rabla 2011, începând cu data de 21 martie. Obiectivul acestui program vizează diminuarea poluării prin scoaterea din uz a…
Mai mult...Ziua Mondială a Apei
În perioada 15-22 martie la nivelul judeţului Sălaj vor fi derulate acţiuni educative în vederea conştientizării publicului privind importanţa apei. Totodată, vor fi organizate expoziţii de desene, acţiuni de igienizare şi întruniri sub genericul Apă la oraşe. Răspunsuri la provocările urbane, tematică prin care, anul acesta, va fi marcată, pe 22 martie, Ziua Mondială a Apei. Potrivit informaţiilor furnizate de Dorina Olar, purtător de cuvânt al Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, în cadrul acestor manifestări, SGA va organiza, pe 21 martie, o acţiune în parteneriat cu Şcoala Gheorghe Lazăr,…
Mai mult...