La fiecare 24 de ore, peste 100 de pacienţi în Urgenţă

Personalul medical de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău face cu greu faţă valului mare de pacienţi care se înghesuie, la fiecare sfârşit de săptămână, la uşile instituţiei. Doar în ultimele trei zile ale săptămânii trecute au solicitat ajutor medical de urgenţă aproape 370 de sălăjeni, în condiţiile în care la UPU lucrează pe tură unul, maxim doi medici de gardă. În fiecare săptămână, weekend-ul la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău se dovedeşte a fi…

Mai mult...

Mai mulţi bani pentru drumurile Sălajului

Administratorii drumurilor judeţene promit intervenţii pentru refacerea arterelor din Sălaj, mizând pe fonduri consistente. Reprezentanţii judeţului vorbesc de investiţiile noi şi de lucrările care vor fi continuate anul acesta, dar nu spun încă pe unde se vor face plombări, motivând că încă nu au finalizat evaluarea stării drumurilor din judeţ. Consiliul Judeţean Sălaj va aloca, anul acesta, cu 25 la sută mai mulţi bani decât în 2010, pentru derularea lucrărilor la drumurile publice şi continuarea investiţiilor demarate. Cu fonduri de la bugetul judeţean, vor demara la data de 1 aprilie…

Mai mult...

Cartierul Dealul Morii, lăsat de izbelişte?

O delegaţie de locuitori din cartierul Dealul Morii a făcut, ieri, o interpelare, în cadrul şedinţei de Consiliu Municipal, în legătură cu starea infrastructurii din zonă. Cetăţenii au solicitat sprijin aleşilor Zalăului pentru a avea drumuri, iluminat public, post de transformare şi pentru a le fi ridicate deşeurile menajere. În zonă, deşi sunt 130 de case construite sau în lucru, accesul la ele, lasă de dorit. Primăria a descărcat câteva bascule cu piatră, dar nimeni nu a mai nivelat-o. Oamenii din Dealul Morii sunt revoltaţi şi pentru lipsa unui pod…

Mai mult...

Transportatorii judeţeni, trimişi la plimbare

Aleşii municipali s-au opus ieri utilizării staţiilor de autobuz din Zalău de către operatorii de transport public judeţean. 15 dintre consilierii locali ai Zalăului au votat în favoarea proiectului de hotărâre (iar cinci s-au abţinut) privind abrogarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Zalău nr. 187 din 4 iulie 2005 şi a Hotărârii CL nr. 131/28.06.2006 privind amenajarea şi marcarea unor staţii pentru operatorii de transport în comun pe trasee judeţene. Transportatorii judeţeni folosesc staţiile în care opresc şi autobuzele Transurbis-ului, fapt ce, în ultima vreme, aşa cum remarca viceprimarul Daniela…

Mai mult...

Dorul de opoziţie

Pe măsura apropierii congresului (14 mai), temperatura din reactorul PDL creşte îngrijorător. Atât apa grea cât şi programarea pompelor de răcire nu au fost niciodată în zona preocupărilor partidului. Nu aveau de ce. Influenţa preşedintelui jucător i-a determinat pe PDL-işti să accepte mâncarea de-a gata, livrată de băieţii cu Mobra. Dinafara partidului le-au venit soluţiile şi combinaţiile politice, numirile, destituirile….Atât în guvern cât şi-n partid. Şi le-au acceptat. Până acum. După întâlnirea cu reprezentanţii din teritoriu (13 martie) s-au oficializat două tabere super antagoniste, în jurul celor doi care (tot…

Mai mult...

Andrei Todea – director general în cadrul Ministerului Economiei

Sălăjeanul Andrei Todea a preluat, începând de ieri, funcţia de director general în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, având ca principală atribuţie coordonarea Corpului de Control al acestui Minister. Pentru a obţine postul amintit, în perioada 4 – 11 martie, Andrei Todea a participat la un concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, alături de alţi contracandidaţi. De asemenea, odată instalat în fotoliul de director general în cadrul Ministerului Economiei, acesta a fost nevoit să renunţe la funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General…

Mai mult...