Administratorii drumurilor judeţene promit intervenţii pentru refacerea arterelor din Sălaj, mizând pe fonduri consistente. Reprezentanţii judeţului vorbesc de investiţiile noi şi de lucrările care vor fi continuate anul acesta, dar nu spun încă pe unde se vor face plombări, motivând că încă nu au finalizat evaluarea stării drumurilor din judeţ.
Consiliul Judeţean Sălaj va aloca, anul acesta, cu 25 la sută mai mulţi bani decât în 2010, pentru derularea lucrărilor la drumurile publice şi continuarea investiţiilor demarate.
Cu fonduri de la bugetul judeţean, vor demara la data de 1 aprilie 2011 o serie de lucrări de asfaltări ale drumurilor judeţene. Este vorba de DJ 110 B Bobota-Zalnoc (13,207 km), care are termen de finalizare anul 2012; de reabilitarea sectorului de drum DJ 110 C: Ileanda – Dolheni (6,070 km), care va fi finalizat anul acesta; reabilitarea DJ 110 A: Archid-limita cu judeţul Satu Mare (2,200 km) cu termen de finalizare anul 2011; asfaltare DJ 103 N: Sfăraş-Jebucu-DN 1G (6,515 km), tronson ce va fi recepţionat anul viitor; asfaltare DJ 108 N: Almaş-Băbiu-Mesteacăn (9,1 km); reabilitare DJ 109 R: Gălpîia-Romita (5,050 km), a cărui recepţie se va face în cursul lui 2011.
Aleşii judeţului promit să dea startul, în perioada următoare, şi unor investiţii noi, tot din fonduri proprii. Este vorba de reabilitarea drumurilor: DJ 109: Hida-Dragu-limita cu judeţul Cluj (2 km) şi DJ 108 A: Agrij-Poic (2 km), pentru ambele proiecte fiind deja iniţiată procedura de achiziţie publică pentru desemnarea constructorului. Din cele aflate de la purtătorul de cuvânt al CJ, Laura Opriş, anul acesta se vor realiza pe drumurile Sălajului, lucrări de reparaţii curente, de întreţinere periodică, reparaţii la drumuri şi poduri. Nu am aflat însă câte din gropile drumurilor şi care artere vor face obiectul intervenţiilor de plombări pentru că la această dată specialiştii CJ evaluează starea carosabilului pentru a determina care vor fi tronsoanele pe care se vor executa lucrări de reparaţii curente. Alocările de finanţare în ceea ce privesc intervenţiile pe drumurile judeţene reprezintă în bugetul propriu al judeţului Sălaj, în anul 2011, aproximativ 68 la sută din secţiunea de dezvoltare a acestuia-111,759 milioane de lei, cu aproximativ 25 la sută mai mare faţă de cel alocat, la acelaşi capitol, în anul 2010, a mai menţionat Laura Opriş.
Aproape 200 de milioane de lei din fonduri europene
Cu fonduri atrase din programe europene, anul acesta se va lucra pentru refacerea a două mari artere judeţene. Conducerea CJ intenţionează ca în cursul lui 2011 să facă recepţia drumului judeţean Ciucea-Vîrşolţ. Proiectul este finanţat, în cadrul Programului Operaţional Regional, din fonduri europene, în valoare totală de 85,628 milioane de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al CJ, Laura Opriş, până în prezent au fost finalizate şi date în circulaţie 10 din cele 11 poduri care fac obiectul proiectului, iar stadiul execuţiei lucrărilor la sistemul rutier este de 60 la sută.
Tot din fonduri externe, dat fiind faptul că ordinul de începere al lucrărilor de execuţie a fost emis pe 25 ianuarie 2011, în perioada următoare drumarii vor lucra pe drumul Românaşi-Benesat. Fondurile necesare sunt alocate de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional (în valoare de 102,697 milioane de lei), iar lucrarea de reabilitare a drumului judeţean DJ 108 A:DN 1F Românaşi–Creaca–Jibou–Benesat se va derula timp de 36 de luni, pentru refacerea unui tronson de 36,311 km.