Zvonoteca

# Nimeni nu pricepe de ce instituțiile responsabile cu controalele pe segmentul alimentației publice nu nominalizează niciodată respectivele unități sancționate drastic. Mai ales în cazurile celor sancționate superm, ca să spunem așa, prin închiderea sau oprirea temporară a activității. De ce, de exemplu, dacă un fast-food e prins cu mâța în sac, cu mizerie în bucătărie, risc bateriologic și insalubritate crasă prin depozite, curți, chicinete, prin grupurile sanitare, frigidere scoase din priză când afară sunt 35 de grade sau alte atrocități, nu sunt expuse never ever cu subiect și predicat? Aceasta tocmai în ideea de a ne feri pe noi, consumatorii nevinovați, să fim nevoiți să suportăm într-un viitor în care aceste unități se pot redeschide, neplăceri sau boli? La noi nimeni nu-și poate asuma odată pentru totdeauna o responsabilitate de acest gen, mai ales în cazurile foarte grave. Ce folos că știm faptul că 20 de unități de alimentație publică erau pline de gândaci și jeg, dacă nu știm și care au fost acelea sau măcar segmentul de alimentație în care funcționau? Curat-murdar!

# Una dintre cele mai mari realizări de pe plaiurile sălăjene este, fără doar și poate, heliportul de la Jibou. Faină și poate cea mai umană treabă înfăptuită în ultimii ani aici. Atâta tot că, la inaugurarea heliportului, cei care au luat spuza de pe turtă au fost exact cei care nu s-au implicat deloc în acest proiect. Adică politrucii de Sălaj, ce băleau doar la ideea că mai apar într-o fotografie pe care “fraierii” de votanți o iau de bună. În rest, ne aplecăm în fața șefului de la ISU SMURD Sălaj, care a ales să stea deoparte de blițuri, din respect față de realizarea care în mare măsură îi aparține, dar și pentru că educația și bunul simț nu apar, fizic, în nicio fotografie. Oricât de performant ar fi obiectivul aparatului.

Leave a Comment