Zvonoteca

# Stăm şi ne întrebăm care este criteriul după care dau drumul la căldură angajaţii Sălii Sporturilor? Sâmbăta trecută, la meciul de handbal, chiar dacă afară aproape că puteai sta numai în tricou, caloriferele stăteau să puşte de fierbinţi ce erau. În schimb, luni, la meciul de volei, deşi era afară un frig de ziceai că vine iarna, nu vara, caloriferele erau reci. Dacă nu vă interesează de banul public, măcar să vă intereseze de spectatorii care vin la sală.

# Zice-se că în 23 de biserici sălăjene din lemn nu se vor face slujbe de Înviere. De fapt, se vor face, dar în afara lăcaşului de cult, iar acolo unde nu este permis acest lucru, numărul celor care vor intra, totuşi, în bisericile din lemn, va fi limitat, pentru a nu se întâmpla vreun incediu. Doamne ajută, aşa să fie, numai că, la ce frig se anunţă pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, tare ne temem că, săracii creştini, se vor înghesui în lăcaşurile de cult precum sarmalele în oală. După tragedia de la Colectiv, suflăm şi în iaurt.

Leave a Comment