Volei Municipal s-a impus în trei seturi la Buzău şi se menţine în coasta liderului

Victorie de trei puncte obţinută duminică după-amiaza de Volei Municipal Zalău, echipa pregătită de Bogdan Tănase câştigând cu scorul de 3 – 0 duelul susţinut pe terenul formaţiei SCM Gloria Buzău.
După 22 – 25 în actul de debut, celelalte două seturi au fost câştigate de zălăuani la o diferenţă de cinci puncte, 25 – 20.

Zălăuanii au început bine încă din start, iar la 10 – 6 l-au  obligat pe antrenorul gazdelor, Răzvan Parpală, să solicite prima întrerupere a jocului pentru a-şi redresa echipa. Buzoienii au avut o revenire de moment spre final, egalând la 17, conducând apoi cu 18 – 17 şi 19 – 18, dar time-out-ul solicitat de Bogdan Tănase a readus echipa Zalăului în joc, desprinzându-se la trei puncte până la final.

Cu un moral bun, oaspeţii s-au desprins rapid pe tabelă şi parţialul secund, având 7 – 2, 15 – 7 la cele două time-out-uri solicitate de antrenorul gazdelor. În final s-a făcut 25 – 20, la fel ca în ultimul set, controlat şi acesta de la un capăt la altul de zălăuani.

După victoria de duminică, Volei Municipal a acumulat 15 puncte, la egalitate cu liderul Arcada Galaţi. În etapa viitoare, programată în 30 noiembrie, zălăuanii vor primi vizita formaţiei Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Volei Municipal Zalău: Alexandru Muscină, Gabriel Cherbeleaţă, Nicuşor Ghionea, Andrei Spînu, Leonardo Dal Bosco, Medeiros Nogueira şi Goran Skundric – libero. Au mai evoluat: Ovidiu Darlaczi, Şerban Paşcan şi Sauli Sinkkonen.

Rezultatele complete din etapa a VI-a: CSUUV Timişoara – CSM Câmpia Turzii 3 – 0, „U” Cluj – Arcada Galaţi 1 – 3, Dinamo Bucureşti – SCMU Craiova 0 – 3, Ştiinţa Explorări Baia Mare – SC Unirea Dej 0 – 3, SCM Gloria Buzău – ACS Volei Municipal  Zalău 0 – 3.

Clasament:

  1. Arcada Galaţi 6  5  1  15 – 5  15p
  2. Volei Municipal Zalău 6  5  1  15 – 5  15p
  3. SCMU Craiova 6  5  1  15 – 5  14p
  4. Dinamo Bucureşti 6  5  1  15 – 5  14p
  5. SCM Gloria Buzău 6  3  3  12 – 10  10p
  6. Unirea Dej 6  3  3  13 – 11  10p
  7. Ştiinţa Expl. Baia Mare 6  2  4  8 – 14  6p
  8. SCUUV Timişoara 6  1  5  4 – 15  3p
  9. „U” Cluj 6  1  5  5 – 17  2p
  10. CSM Câmpia Turzii 6  0  6  3 – 18  1p

 

sursa foto: voleizalau.ro

Alte articole

Leave a Comment