Victorie de infarct pentru HC Zalău

CSM Cetate Devatrans – HC Zalău 26 – 27 (13 – 16)

HC Zalău a avut o evoluţie aproape perfectă miercuri seara, pe terenul echipei Cetate Devatrans, reuşind o victorie extrem de importantă, 27 – 26 în faţa formaţiei pregătite de Ioan Băban. Preşedintele formaţiei devene, Marian Muntean, şi-a început circul încă dinaintea meciului şi l-a continuat în primele minute ale jocului. Însă, la final nu a mai putut face altceva decât să constate că nu s-a ales cu nimic din disputa cu echipa pregătită de Gheorghe Tadici.
Jucătoarele zălăuane nu s-au lăsat intimidate de atmosfera creată în tribune de suporterii echipei gazdă, veniţi în număr extrem de mare la sală şi şi-au văzut de joc din primul până în ultimul minut. Constantinescu, o jucătoare de care nu peste mulţi ani va avea nevoie chiar şi naţionala de senioare, şi-a început recitalul prin două aruncări transformate de la şapte metri. Bădiţă, folosită ca extremă stângă în acest meci, a început curajos şi a reuşit două goluri importante în primele zece minute. De cealaltă parte, Nataşa Krnic a fost omul primei reprize la gazde, dar în partea a doua, apărătoarele zălăuane au reuşit să o anihileze. În minutul 22, tabela a arătat egalitate, 10 – 10, după ce Deva a condus cu 8 – 6 în minutul 15. Finalul i-a aparţinut Zalăului. Constantinescu s-a înălţat ca un zmeu peste apărarea Devei şi a mai marcat de patru ori până la final, iar Motogna a punctat de două ori, echipa lui Tadici intrând cu 16 – 13 la vestiare.
HC Zalău a început la fel de bine şi partea secundă, reuşind să se desprindă la şase goluri, 21 – 15 în minutul 38, moment în care antrenorul Ioan Băban s-a văzut nevoit să solicite timp de odihnă pentru Deva. Venită parcă de nicăieri, după ce nu a reuşit să înscrie niciun gol în prima repriză, Carmen Cartaş a avut câteva momente de sclipire, suficiente pentru a-şi readuce echipa în joc. Elisei a demonstrat că rămâne o jucătoare importantă în handbalul românesc şi nu a greşit ţinta atunci când a avut şansa de a marca. Deva a revenit spectaculos şi a egalat la 24, apoi a reuşit chiar să condusă, 25 – 24 în minutul 55. Pe final a ieşit din nou în evindenţă intrerul echipei zălăuane, Claudia Constantinescu, care a marcat trei goluri consecutive pentru echipa lui Tadici. Portarul Adina Mureşan, a căror evoluţii au fost destul de bune şi pe parcursul meciului, a fost „îngerul păzitor” al Zalăului, reuşind să o blocheze în ultimele secunde, din situaţie de „unul la unu”, pe Ardean Elisei, la scorul de 27 – 26 în favoarea formaţiei noastre.
În urma acestei victorii, HC Zalău a acumulat 18 puncte, urcând pe locul şase în clasamentul Ligii Naţionale.

2 Thoughts to “Victorie de infarct pentru HC Zalău”

  1. Nelu Horoba

    Undeb sunt cei care il contestau pe Tadici si Constantinescu si pe tinerele de la H.C Zalau ? La Sportul(jegul0 salajan e locul lor cu cei de teapa lor , retarzi si handicapati in toata regula !!!!

  2. NELU

    Tadici nu te da Horoba, DE LAUDAT NU TE LAUDA NIMENI, DOAR TU SINGUR TE LAUZI IN COMENTARII, STIU TOATE JUCATOARELE ACEST LUCRU.

Leave a Comment