HC Zalău se menţine pe locul şapte după înfrângerea de la Bistriţa

După trei victorii consecutive, Handbal Club Zalău a suferit duminică o victorie la zece goluri diferenţă pe terenul echipei Gloria Bistriţa-Năsăud, formaţie ce a urcat pe poziţia a treia după acest succes.

Echipa zălăuană se menţine pe locul şapte, cu 29 de puncte, urmând ca la finalul acestei săptămâni să se întoarcă la Bistriţa pentru jocurile din Final-Four-ul Cupei României, unde mai participă CSM Bucureşti, SCM Râmnicu Vâlcea şi Măgura Cisnădie.

Zalăul a fost echipa care a deschis scorul la Bistriţa, prin Roxana Szolloşi, care a ratat apoi o aruncare de la 7 metri. Extrema Bistriţei, Ardean-Elisei a restabilit egalitatea şi şi-a dus echipa în avantaj după un 7 metri transofmrat în minutul 3. Zalăul a egalat ultima dată situaţia pe tabelă în minutul 9, la 5, chiar prin portarul Raluca Kelemen, dar a ţinut aproape de gazde până în minutul 18.

Bistriţa a intrat la cabine cu un avans de patru goluri, 16 – 12, iar în partea secundă s-a desprins la zece goluri.

„Aceasta este diferenţa întere calitatea arbitrajului, dar mă aşteptam, nu este nicio problemă. Noi avem un final de campionat liniştit, pentru că nu contează dacă eşti pe locul şase sau pe locul opt. Prefer să cresc jucătoare tinere, autohtone. Pe foaie găsiţi nouă jucătoare sub 21 de ani. Bistriţa merită să fie pe locul pe care este în acest moment, la eforturile care se fac aici”, a declarat Gheorghe Tadici la finalul partidei.

Cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost Valentina Ardean-Elisei, cu opt reuşite, iar de la Zalău, Alexandra Severin, cu şapte goluri marcate.

Rezultatele complete: CSU Cluj – CSM Galaţi 32 – 27, Corona Braşov – SCM Craiova 19 – 26, Gloria Bistriţa – HC Zalău 33 – 23, Gloria Buzău – Minaur Baia Mare 28 – 24, Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila 28 – 22. Partida dintre CSM Slatina şi CSM Bucureşti se dispută miercuri, de la ora 18.

Clasament:

  1. SCM Râmnicu Vâlcea 20  19  0  1  546 – 443  57p
  2. CSM Bucureşti 19  16  0  1  572 – 441  54p
  3. Gloria Bistriţa 20  12  0  8  483 – 485  36p
  4. Măgura Cisnădie 21  11  2  8  503 – 506  35p
  5. Corona Braşov 21  11  1  9  531 – 527  34p
  6. SCM Craiova 20  11  0  9  476 – 465  33p
  7. HC Zalău 20  9  2  9  542 – 541  29p
  8. Minaur Baia Mare 20  8  1  11  480 – 487  25p
  9. Gloria Buzău 20  7  2  11  462 – 480  23p
  10. CSM Slatina 20  7  2  11  462 – 492  23p
  11. HC Dunărea Brăila 20  6  2  12  473 – 502  20p
  12. CSU Cluj 21  4  0  17  557 – 619  12p
  13. CSM Galaţi 20  1  2  17  420 – 519  5p

Alte articole

One Thought to “HC Zalău se menţine pe locul şapte după înfrângerea de la Bistriţa”

  1. Anonim

    Joc viciat de arbitre si 2-3 jucatoare fara creer de la hc Zalau. 6-7 goluri pe decizii grosolane ale arbitrelor care au avut targhet , peste 8 goluri , pentru a deruta publicul fata de esecul de a se califica in turneul de 4 al Cupei Romaniei care se desfasoara pe banii bistritenilor ( circa 300 mii euro ) la ..BISTRITA> Adica loc de cupa europeana si medalie cumparat cu banii grei plus comisioanele de rigoare la oamenii cu fluierul !

Leave a Comment