HC Zalău, aproape de o nouă surpriză în Liga Naţională

Fără doar şi poate, HC Zalău a produs surpriza primei etape şi poate surpriza sezonului în Liga Naţională după victoria răsunătoare din prima etapă, în faţa celor de la CSM Bucureşti, scor 25 – 24. Fetele lui Tadici au susţinut miercuri un nou duel dificil, de această dată pe terenul Craiovei, o echipă cu obiectiv de cupe europene, care a învins în prima etapă în deplasare Gloria Bistriţa.
Zalăul a avut un final de primă repriză foarte bun, iar la pauză a intrat la cabine cu 16 – 12, spre surprinderea publicului craiovean prezent în Polivalentă. Începutul a fost echilibrat, mergându-se “cap la cap” până în minutul 16, când Ana Maria Ţicu a înscris pentru Craiova, ducând scorul la 7 – 7. A fost ultima dată când cele două echipe s-au aflat la egalitate în prima parte. Zalăul s-a desprins la patru goluri până la finalul primei părţi şi spera la o nouă surpriză. În debutul părţii secunde, zălăuancele au ratat câteva ocazii, iar gazdele au egalat la 16, după care au preluat conducerea. Cu cinci minute înainte de final, craiovencele conduceau cu 26 – 22. Echipa lui Tadici a revenit la o lungime în spatele gazdelor, având şi ultimul atac, irosit însă prin aruncarea ratată de Andreea Tecar.
Următorul meci pentru HC Zalău este programat miercuri, 11 septembrie, pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti.
SCM Craiova: Ţicu (10), Vizitiu (6), Şelaru (5), Nikolici (3), Tudorică (1), V. Ion (1) şi Orşivschi (1).
HC Zalău: Dana Abed Kader (8), Cr. Nica (6), Tecar (5), Severin (3), T. Popescu (2), Mihart (1) şi L. Şerban (1).

Alte articole

One Thought to “HC Zalău, aproape de o nouă surpriză în Liga Naţională”

  1. Suporter

    Ce mai spune impotentul Vlad Enachescu, cel mai slab moderator de fotbal, aciuat acum la handbal pe o simbrie grasa de 5000 de euro / lunar? Nemernicul de servic!

Leave a Comment