Final dezastruos pentru HC Zalau

Final dezastruos pentru HC Zalau Deciziile eronate ale celor doi arbitri bucuresteni, Constantin Din si Sorin Dinu, cumulate cu o evolutie stearsa a handbalistelor zalauane pe final de meci au facut ca HC Zalau sa piarda la o diferenta de noua goluri meciul de la Constanta, dupa ce la pauza tabela arata egalitate

Tomis Constanta – HC Zalau 27 – 18 (12 – 12)

Tomis Constanta: Blaga – Piriianu, Tilvic (4), Seifer (2), Drutu (8), Mateescu (2), Barcan. Au mai evoluat: Avram – Iovanescu (4), Zamfir (1), Busuioceanu (4). Antrenor: Victor Dabulescu.

HC Zalau: Nichita – Holhos (4), Ciuciulete (1), Somoi (3), Molfea (3), Turcas (4), Czeczi (3). Au mai evoluat: Cheta – Rob, Cristoaica, Ailincai si Viscreanu. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor: Sorin Radulescu.

La fel ca in ultimele doua partide, HC Zalau a avut si sambata, la Constanta, un final dezamagitor, inscriind un singur gol in decurs de 19 minute. De aceasta data insa, si-au pus amprenta asupra rezultatului final si cei doi arbitri bucuresteni, Constantin Din si Sorin Dinu. Putem juca si o saptamana ca tot nu vom castiga, aveau sa-i spuna handbalistele zalauane, la pauza, antrenorului Gheorghe Tadici, facand referire la maniera de arbitraj a cuplului bucurestean.

Din este o mai veche cunostina a zalauanilor, care, desi este casatorit in Salaj, deranjat probabil de faptul ca nu i se acorda atentie cand vine pe meleagurile salajene, taxeaza de fiecare data cand are ocazia echipa Zalaului. Ultima data a facut-o in sezonul trecut, la Galati, de atunci, nemaiarbitrand Zalaul.

Celalalt, Dinu, este ginerele lui Ioan Gavrilescu, presedintele Oltchimului, lucru ce nu mai necesita nicio explicatie. Ambii au stiut cand sa actioneze in meciul de la Constanta, exact dupa 20 de minute de joc, la scorul 10 – 7 in favoarea zalauancelor. De altfel, gruparea de la poalele Mesesului s-a aflat tot timpul in avantaj pe parcursul primelor 20 de minute, cea mai mare diferenta inregistrandu-se in minutele 13 (3 – 7), 18 (4 – 8) si 19 (5 – 9). Impinse de la spate si de cei doi arbitri, constantencele au egalat insa pe final la zece, dupa care au preluat conducerea, 11 – 10 si 12 – 11.

Totusi, tabela a aratat egalitate la pauza, Ana Maria Somoi inscriind golul egalizator cu trei secunde inainte de final. Tot pe final, arbitrii nu l-au uitat nici pe Gheorghe Tadici, sanctionandu-l cu o eliminare de doua minute, dupa ce ii dadusera inca din minutul trei cartonas galben. HC Zalau a controlat jocul si la inceputul reprizei secunde, conducand chiar si cu doua goluri in minutul 35. Au mai condus pana in minutul 41, la scorul de 16 – 17, dupa care Busuioceanu a restabilit egalitatea pentru gazde, urmand apoi desprinderea decisiva a Tomisului. HC Zalau a marcat ultimul gol in minutul 48, prin Florina Turcas, dupa care nu a mai inscris niciun gol, Checzi, Holhos si Rob ratand, pe rand, si trei lovituri de la sapte metri.

Fetele au fost cu moralul la pamant dupa prima repriza. La pauza mi-au spus ca < putem juca o saptamana ca tot nu vom castiga >. Nici eu nu am mai putut sa le conduc de pe margine. Fara nicio exagerare, si eu sunt de aceeasi parere, ca puteam juca o saptamana si tot nu am fi castigat acest meci. Este adevarat ca nici fetele nu au avut un randament prea bun, cateva dintre jucatoare fiind doar in calitate de excursioniste, a declarat la finalul partidei antrenorul Gheorghe Tadici. HC Zalau a coborat pe locul cinci in clasament in urma acesui esec, fiind depasita la golaveraj de ocupanta locului patru, HCM Baia Mare. Urmatoarea etapa va avea loc in 4 martie, HC Zalau urmand sa primeasca vizita echipei HCM Roman.

Actionarii si sponsorii echipei HC Zalau: Consiliul Judetean Salaj, Primaria si Consiliul Local Zalau, Ceramica – Simex, Riposta&Ritorsa Simleu Silvaniei, Magura Simleu Silvaniei, Grupul Simex Simleu Silvaniei, Inserco, Ady Com, Comigex, Vidalis Holding, Complex Severus, Hotel Porolissum, Centogroup, BrilliantPlaza, Group Metal Trading SRL Zalau, Salvosan Ciobanca.

Rezultatele complete: HCM Buzau – U Jolidon Cluj 22 – 32; Univ Resita – HCM Baia Mare 25 – 31; Tomis Constanta – HC Zalau 27 – 18; Rulmentul Brasov – Stiinta Bacau 29 – 27; HC Otelul Galati – Rapid CFR Bucuresti 30 – 31; CSM Cetate Deva – HC Dunarea Braila 27 – 23; HCM Roman – Oltchim Rm. Valcea se va disputa miercuri, de la ora 17.

Clasament:

1. Oltchim Rm. Valcea 15 15 0 0 557 – 350 30p

2. HCM Roman 15 11 1 3 407 – 318 23p

3. U Jolidon Cluj 16 11 1 4 458 – 384 23p

4. Stiinta Baia Mare 16 10 1 5 482 – 420 21p

5. HC Zalau 16 10 1 5 437 – 400 21p

6. Dunarea Braila 16 9 1 6 455 – 416 19p

7. Tomis Constanta 16 8 0 8 438 – 425 16p

8. Cetate Devatrans 16 8 0 8 411 – 424 16p

9. Otelul Galati 16 6 0 10 422 – 447 12p

10. Universitatea Resita 16 5 1 10 414 – 457 11p

11. HCM Buzau 16 5 1 10 404 – 477 10p*

12. Rulmentul Urban Brasov 16 5 0 11 424 – 474 9p*

13. Rapid CFR Bucuresti 16 3 0 13 399 – 609 6p

14. Stiinta Bacau 16 1 1 14 392 – 499 3p

* Echipe penalizate cu 1 punct – nerespectare cerinte varsta

Leave a Comment