Sute de şoferi amendaţi pentru că au vorbit la telefon în timp ce conduceau

Aproape 900 de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii rutieri, în primele şapte luni ale anului, conducătorilor auto care au fost depistaţi vorbind la telefonul mobil, în timpul mersului, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Această faptă contravenţională este prevăzută în clasa I de sancţiuni, cu 2-3 puncte amendă şi 2 puncte penalizare, din O.UG. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii recomandă şoferilor să tragă pe dreapta ori să oprească într-o parcare dacă trebuie să vorbească a telefon. “Şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc nu observă peste 50 la sută din ce întâmplă în jur şi au o probabilitate mare să fie implicaţi într-un accident”, arată sursa citată.
O altă recomandare vizează utilizarea sistemelor tip hands-free, pentru situaţiile în care conducătorul auto nu poate opri undeva în siguranţă. “Nu tasta când conduci! Lasă mesajele sau verificarea contului de Facebook, Instagram sau alte aplicaţii pentru altă dată! Studiază dinainte traseul pe care vrei să mergi. Dacă foloseşti un sistem de navigare/GPS, programează-l înainte de a porni la drum şi foloseşte setările audio pentru indicaţii, ca să eviţi să te uiţi la ecran pentru instrucţiuni”, mai spun oamenii legii.

Alte articole

Leave a Comment