Sancţionaţi de jandarmi pentru pescuit prohibitiv

Controalele pe linie de pescuit sportiv s-au lăsat cu amenzi la sfârşitul săptămânii trecute. Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, împreună cu reprezentanţi ai A.J.V.P.S. Sălaj a desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor legale privind pescuitul şi acvacultura. În urma acestei acţiuni, jandarmii au surprins 11 bărbaţi care pescuiau ilegal pe cursul de apă al râului Crasna şi în lacurile formate în zona localităţii Sărmăşag, în această perioadă a anului fiind instituită perioada de prohibiţie. Cele 11 persoane, şapte din localitatea Sărmăşag şi patru din Bobota au fost sancţionate de jandarmi, trei dintre aceştia cu amendă contravenţională în valoare de 600 lei fiecare iar ceilalţi opt cu avertisment scris, conform prevederilor O.U.G. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura, art. 59, lit. f, (pentru pescuit recreativ/sportiv al peştilor şi altor vieţuitoare acvatice, efectuat în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie). Acţiunile jandarmilor pe această linie vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni vor fi luate măsurile legale impuse de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

Alte articole

Leave a Comment