Prefectura Sălaj anunță că programul “laptele și cornul” merge bine în Sălaj

Instituția Prefectului Sălaj a transmis presei, miercuri, un comunicat în care se arată situația privind implementarea la nivelul Județului Sălaj a  Programului pentru școli în intervalul decembrie 2019 – ianuarie 2020. “În baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare, în  intervalul decembrie 2019 – ianuarie 2020, la nivelul județului Sălaj, Programul pentru școli al României s-a desfășurat în condiții corespunzătoare, fără probleme majore. Distribuirea către unitățile școlare din județ a produselor de panificație, a laptelui, a produselor lactate și a fructelor s-a efectuat conform contractelor încheiate cu furnizorii. Instituțiile județene desemnate cu responsabilități privind desfășurarea programului nu au făcut sesizări privind eventuale nereguli. În urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate deficiențe majore. Programul constă în acordarea gratuită pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate şi de produse de panificaţie în limita unei valori zilnice/preşcolar/elev. Menționăm că a fost aprobat Regulamentul Concursului Tematic „Consumul de lapte în ochii copiilor”, respectiv Regulamentul Concursului Tematic „Consumul de fructe în ochii copiilor”, pentru măsurile adiacente, care însoțesc distribuția de lapte și de fructe. La propunerea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în perioada 2 – 6 martie 2020 se vor desfășura concursuri de desen în 151 grădinițe și  162 școli din județ, la care vor participa 4.252 preșcolari, respectiv 4.237 școlari din ciclul primar. Consiliul Județean Sălaj a demarat procedura de achiziționare de rechizite școlare, cărți, enciclopedii și articole de papetărie în valoare de 523.771 lei fără TVA. S-a mai achiziționat miere de albine pentru degustare, în valoare de 2.971 lei fără TVA”, comunicatul de presă transmis de reprezentanții Instituției Prefectului Sălaj. 

Foto © Magazin Sălăjean

One Thought to “Prefectura Sălaj anunță că programul “laptele și cornul” merge bine în Sălaj”

Leave a Comment