Pensionarii sălăjeni nu mai vor tichete de călătorie: propunere care ar putea aduce un plus de venit vârstnicilor

Mulţi dintre pensionarii sălăjeni călătoresc foarte puţin pe parcursul unui an, astfel încât, tichetele primite prin Casa de Pensii, cu reducere de 50 la sută la biletele de călătorie clasa a II-a, valabile atât pentru trenuri cât şi pentru autocar şi microbuz rămân, de multe ori, nefolosite. Asta înseamnă că pensionarii pierd, practic, nişte bani, iar o soluţie alternativă nu există în acest moment. Președintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Sălaj, Ilie Gorgan, prezent la întâlnirea cu prefectul județului, a propus, în numele pensionarilor care nu folosesc aceste tichete de reducere la călătoriile pe calea ferată sau cu autocarul, să fie sprijiniţi de reprezentantul Guvernului în teritoriu cu o propunere legislativă care să le ofere posibilitatea ca aceste tichete sau o parte dintre ele, rămase nefolosite, să fie înlocuite cu suma aferentă corespunzătoare.

Prefectul Florin Florian a spus în cadrul întâlnirii că va sprijini această propunere.

Concret, Instituţia Prefectului va supune atenţiei Ministerului Muncii un document în care va fi prezentată solicitarea menţionată, în vederea unei eventuale modificări legislative. Dacă această propunere va fi luată în calcul anul viitor de oficialii de la București, demersul sălăjenilor ar putea sprijini pensionarii din toată țara care au aceeași doleanță.

 

 

5 Thoughts to “Pensionarii sălăjeni nu mai vor tichete de călătorie: propunere care ar putea aduce un plus de venit vârstnicilor”

  1. Anonim

    Au promis derbedeii PSDALDEUDMR că majorează punctul de pensie de la 1 ianuarie 2019 și nu mai vor s-o facă, decît să promită că măresc peste un an. Mai votați țeparii politici! Mai votați infractorii! Mai votați tîlharii! Mai votați incompetenții și analfabeții!

  2. Pensionar

    Am toate tichetele de calatorie de zeci de ani nefolosite de cind sunt pensioner ! ce sa fac cu ele ? m-am gindit sa le trimit ministerului muncii.

    1. Anonim

      Acum iar am primit sa le trimit la casa de pensii ? ca eu nu am nevoie de ele ! de 15 ani nu am folosit nici unul !!!

  3. din simleu

    sa se dea bonuri valorice

  4. Anonim

    Gorgan ar face mai bine sa dea in judecata guvernul pemtru ca nu a indexat pensiile in 2018, ASA cum prevede L egea !

Leave a Comment