Mii de pensionari sălăjeni fac foamea

Mii de pensionari sălăjeni, din aproape toate colţurile judeţului, îşi trăiesc bătrâneţea din împrumuturi. Pentru foarte mulţi vârstinici, în aceste vremuri de criză, în care sunt nevoiţi să se descurce de la o lună la alta cu pensii mizere, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău este singura sursă de salvare. Aici, zilnic zeci de pensionari trec pragul instituţiei pentru a se împrumuta.

Comparativ cu anii anteriori, numărul pensionarilor sălăjeni care solicită împrumuturi băneşti la CARP Zalău este în creştere. Cel puţin asta susţine şi Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, care a precizat că de la începutul anului şi până în prezent numărul celor care s-au împrumutat a ajuns la aproximativ 4.000 de persoane, valoarea împrumuturilor acordată fiind de peste 8,6 milioane de lei. Cei care au luat cu asalat casieria instituţiei, pentru a solicita împrumuturi sunt vârstnici aflaţi în nevoi. Unii au nevoie de medicamente, alţii vor să-şi achiziţioneze bunuri sau să-şi plătească diferite cheltuieli, iar alţii vor să-şi ajute financiar copiii, pentru ca şi ei, la rândul lor, să scape de diferite probleme financiare. “Nu pot să vă spun cu exactitate pentru ce se împrumută pensionarii membri CARP Zalău. Până anul trecut, încă mai ştiam şi se mai justificau, cei care solicitau împrumuturi băneşti, la ce vor folosi banii. Problemele fiecărui sunt diferite. Unii au pensii foarte mici din care de abia pot să trăiască de la o lună la altă, fără a mai pune la socoteală faptul că au nevoie de medicamente. Majoritatea sunt clienţi fideli, se împrumută, rambusează împrumutul şi apoi solicită altul”, spune preşedintele CARP Zalău.

De ce CARP?

Foarte mulţi pensionari susţin că au nevoie de împrumuturi băneşti, însă instituţiile finaciare bancare, din piaţa sălăjeană, impun tot felul de condiţii, pe care vârstnicii nu le îndeplinesc. “Am o pensie puţin peste patru sute de lei lunar şi la bancă degeaba mă duc, că nu-mi dă nimeni. Şi dacă îmi dă, dobânda e destul de mare. Aici la CARP, în baza cuponului de pensie şi cu un girant sau doi, în funcţie de câţi bani vreau să iau, îmi dă rapid împrumutul. Nici nu trebuie să aştept. Maxim o zi. În ziua depunerii cererii am şi primt banii”, a povestit Rozalia M, o pensionară în vârstă de 68 de ani. Aceasta susţine că, suma pe care a împrumutat-o, 2.000 de lei, o va folosi ca să-şi achiziţioneze lemne pentru sezonul rece care tocmai se apropie.
Tot printre cei care se împrumută în mod constant, aproape anual, de la CARP Zalău, se numără şi Simion T. un pensionar în vârstă de 70 de ani. La începutul lunii septembrie acesta a apelat la un împrumut în valoare de 4.000 de lei, bani din care şi-a ajutat copiii. “Ştiţi, la începutul acestei luni, am solicitat un împrumut în valoare de 4.000 de lei, jumătate i-am dat fiului meu. Am doi nepoţi care au început şcoala şi văd că le este greu. Cheltuielile sunt multe, au şi rată la casă şi m-am gândit să-i ajut. Aşa vremuri grele trăim, mai ales tinerii. Noi ăştia mai bătrâni mai avem puţină siguranţă cu pensia. Luna trece, pensia vine, dar tineretul? Astăzi lucrează, mâine nu! (…) Un an o să tot plătesc ratele şi dacă mă mai ţine Domnul şi la anul mai vin şi fac tot aşa”, a povestit pensionarul.

Dobânda de 8 la sută pe an

De împrumuturile acordate de CARP Zalău poate beneficia orice vârstnic membru din judeţ, indiferent de localitatea unde îşi are domiciliul. Suma maximă acordată, valoarea împrumutului, poate ajunge la 6.000 de lei, cu un termen maxim de rambursare un an şi jumătate, cu o dobândă de opt la sută pe an. Împrumuturile se acordă în baza unei cereri, a cuponului de pensie şi cu doi giranţi, care pot fi pensionari sau angajaţi, în baza unui contract de muncă. În prezent numărul membrilor CARP din judeţ, este de peste 9.600 de persoane. În baza cotizaţiei lunare, 1 la sută din valoarea pensiei, aceştia pot beneficia de o serie de facilităţi: împrumuturi băneşti, consultaţii medicale gratuite, servicii de frizerie şi coafor la preţ redus, medicamente mai ieftine cu zece la sută, ajutoare de înmormântare, dar şi altelele.

Alte articole

4 Thoughts to “Mii de pensionari sălăjeni fac foamea”

  1. Zălăuan

    Pensiile de mizerie ale românilor care au cotizat o viaţă la sistemul de pensii se datoresc pensiilor speciale, neruşinate.
    Recent au fost iarăşi mărite pensiile militarilor beşe-n cisme.
    Ăia care n-au fost la niciun război şi nu au cotizat nicio zi la fondul de pensii.
    Le dorim lor şi guvernanţilor să folosească aceşti bani pentru medicamente !

  2. Anonim

    Cand pe nedrept preahulitul guvern Boc a redus pensiile necinstite la un cuantum onorabil , Antena 3 , Realitatea tv aveau emisiuni televizate cu oameni de teapa ofiterului Dogaru ,condamnand cu ferocitate masura luata ! Nu l-am azit pe comunistul Ivascau sa se revolte ! De ce oare ?!?!”

  3. Profu de gramatica

    anonim, 11{28 {
    Dar cand ,,pe nedrept hulitul ” Basescu a decis si anuntat, impreuna cu ,,nedrept hulitul” Boc sa taie valoarea punctului de pensie, in 2010, astfel incat cei care au iesit de atunci au pensii mai mici cu milioane de lei vechi decat colegii lor care au iesit anterior tu te-ai revoltat ?

  4. Zălăuan

    Boc a avut el intenţii bune, dar nu s-a priceput.
    Datorită lui, la recalculare, a apărut acel caz cu o fleandură de maistru militar care, fără să ncio contribuţie la pensii, fără să meargă la război, are o pensie neruşinată de 9.600 lei.
    Dar, n-am înţeles ce etalon este acest Ivaşcău, bănuiesc cel de la CARP ?!

Leave a Comment