O nouă avertizare meteo de vreme instabilă în Sălaj

Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul zilei de astăzi, duminică-31 mai, o nouă avertizare meteo de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate și intensificări temporare ale vântului, valabilă în toate județele țării, inclusiv în Sălaj din 31 mai, ora 10, până miercuri- 3 iunie, ora 23. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de astăzi- 31 mai, se vor înregistra cantități de peste 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp. Duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h și trecător se vor semnala precipitații mixte. Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze de 45…55 km/h.

Alte articole

Leave a Comment