Dezastru în turismul sălăjean: suntem pe ultimele locuri din țară la interesul manifestat de turiști

Situația turismului în județul Sălaj devine, de la o lună la alta, tot mai nefavorabilă. Dacă în privința nivelului de trai, al veniturilor salariale din mediul privat, dar și al dezvoltării în ansamblu, suntem pe ultimele cinci locuri din țară, nici la capitolul turism nu facem excepție. Suntem singurul județ pe minus din tot Ardealul, ba chiar și din regiunile învecinate, în privința atracției pe care o stârnim turiștilor români, cu atât mai puțin celor  străini. În timp ce județele vecine – Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Bistrița Năsăud, dar și cele din inima Transilvaniei, precum Alba sau Mureș, ori cele din Moldova, au o statistică pe plus în privința numărului de turiști înregistrați în anul 2018, Sălajul înregistrează cel mai mare regres din ultimii ani.

Puțin peste 33.000 de turişti au poposit în judeţul Sălaj în perioada ianuarie-octombrie 2018, potrivit ultimelor date ale Direcţiei Judeţene de Statistică, numărul acestora fiind în scădere cu aproape șase procente faţă de cel înregistrat în 2017.

Aproape 87 la sută dintre turişti au fost români, mai arată sursa citată. În ceea ce îi priveşte pe vizitatorii de pestre graniţe, majoritatea au fost europeni, iar din aceştia, aproape o treime, din Ungaria. Sosirile în hoteluri dețineau, în primele zece luni din an, o pondere de 54,5 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare.
Turiştii care ne-au vizitat au totalizat 75.608 înnoptări în structurile de primire turistică, în scădere cu 4,4 la sută faţă de cele înregistrate în anul precendent. Mai mult de 86 la sută dintre înnoptări au fost ale vizitatorilor români; în ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini, cele mai multe au fost ale vecinilor maghiari.

 Cea mai mare creştere a numărului de turişti s-a înregistrat în judeţul Tulcea, acolo unde peste 161.000 de turişti au ales să-şi petreacă vacanţa şi unde atracţia principală este Delta Dunării. Creşterea este de 77 la sută faţă de perioada ianuarie-octombrie 2017, atunci când în judeţ s-au cazat puţin peste 90.000 de turişti, atât români, cât şi străini. Şi în judeţul Vrancea s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti, de 33 la sută. Astfel, dacă anul trecut unităţile de cazare au primit peste 30.500 de oaspeţi, în primele zece luni din acest an a fost depăşit pragul de 40.000. 

Alte creşteri importante s-au înregistrat în judeţele Ilfov (24 la sută), Maramureş (18 la sută), Bihor şi Caraş-Severin (16 la sută). Judeţul Bihor a fost vizitat de aproape jumătate de milion de turişti în primele zece luni din acest an, mai arată datele INS. Autorităţile din Oradea au investit în transformarea oraşului, iar una dintre atracţiile din judeţ este staţiunea Băile Felix, stațiune care arată puțin mai bine față de anii trecuți, deși este încă departe de a fi una aflată la standarde înalte. În multe judeţe precum Gorj sau Covasna s-au înregistrat creşteri de 12 la sută, în timp ce în majoritatea judeţelor din centru ţării din şi din jurul arcului carpatic, creşterile sunt mai degrabă modeste, de 2 sau 3 la sută. 

Autoritățile municipale și județene din Sălaj nu par foarte deranjate de aceste statistici dramatice. În condițiile în care an de an rămân bani nefolosiți la capitolul dezvoltare sau ne găsim în situația de a restitui banii primiți de la  Guvern pentru modernizarea unor infrastructuri sau obiective pentru că nu am fost în stare să-i cheltuim, probabil că este inutil să ne mai întrebăm de ce și la acest capitol, unul extrem de important în dezvoltarea fiecărui județ, suntem din ce în ce mai jos și de îndreptăm vertiginos către ultimul loc pe țară.

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Dezastru în turismul sălăjean: suntem pe ultimele locuri din țară la interesul manifestat de turiști”

  1. Anonim

    felicitari tiberiu marc, florin florian, laura chirila si ghita pop!

  2. Multumim PSD

    Suntem de rasul lumii cu acesti politicieni, parlamentari si conducatori! Sa ai bani, si de la Guvern si de la UE si din bugete proprii si sa ajungi la final de an cu excedent urias, bani nefolositi din LENE, indolenta, nepricepere, nepasare….CE POATE FI MAI RAU? Suntem de multa vreme ultimii pe regiune, pleaca toata lumea. Multinationalele se vor cãra cu coada intre picioare, investitorii ne ocolesc, dezvoltare zero DAR salarii in institutiile dalajene si zala7ane de 4000 5000 8.000 de lei! Bravo si multumim PSD!🤢🤮🤬

  3. Vasile

    L-ati pus sila si pe Dragnea la socoteală, cu alaiul lui de șobolani rosii ?

Leave a Comment