Concediul paternal ar putea suferi modificări importante

Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene au ajuns, joi, la un acord privind ameliorarea pe ansamblul UE a condiţiilor de acordare a concediilor paternale, înţelegere care în opinia acestor instituţii va permite să se facă progrese în egalitatea dintre bărbaţi şi femei.
Cele trei instituţii comunitare au convenit astfel stabilirea unei norme minime la nivelul întregii Uniuni Europene de 10 zile de concediu paternal, acordat taţilor după naşterea copilului lor, plătite la nivelul concediului maternal.
”În unele ţări, concediul paternal este în continuare prost perceput, ca şi când în mod normal femeia ar trebui să rămână acasă”, susţine deputata ecologistă franceză Karima Delli.

Acordul consolidează şi dreptul actual al taţilor la patru luni de concediu paternal, în condiţiile în care două luni nu vor fi transferabile între părinţii copilului, iar o remuneraţie al cărei nivel va fi determinat de fiecare dintre statele membre va fi stabilită pentru aceste două luni.
Comisia Europeană a propus iniţial patru luni de concediu paternal netransferabile, pentru a încuraja astfel taţii să contribuie mai mult, împreună cu mamele, la creşterea copilului. În prezent, această netransferabilitate are o durată de o lună.
Următorul pas în validarea acestui acord va fi votul în Parlamentul European şi apoi al statelor membre în Consiliu. C

onform Legii 210/1999, în prezent, tatăl unui nou-născut poate beneficia de 5 zile lucrătoare libere în decursul primelor opt săptămâni de viață ale bebelușului. Aceasta perioada de concediu se poate prelungi cu alte zece zile lucrătoare, în cazul în care tatăl urmează sau a absolvit un curs de puericultură și poate face dovada acestui lucru. Acest tip de prelungire se acordă doar o singură dată, indiferent de numărul de copii al solicitantului.

Alte articole

Leave a Comment