5,93 la sută participare la vot în Sălaj conform ultimei raportări BEC

Secțiile de votare s-au redeschis duminică dimineața, pentru cei care doresc să participe la referendumul organizat în acest sfârșit de săptămână. Până la ora 10, conform primei raportări de astăzi a Biroului Electoral Central (BEC), în județul Sălaj votaseră 5,93 la sută din totalul celor înscriși pe listele de vot, acest procent fiind cel înregistrat începând de ieri și până astăzi, la ora 10. În total, în Sălaj au votat 11.738 de cetățeni, în cele 312 secții de votare de pe raza județului, inclusiv municipiul Zalău. Prezența la vot în Zalău era, la ora 10, de 6,43 la sută, în Șimleu 4,99 la sută, Jibou 6,18 la sută iar în Cehu Silvaniei de 2,82 la sută. 

În primele trei ore după redeschiderea secţiilor de votare, aproape 3.000 de persoane au trecut pe la urne, astfel că prezenţa în Sălaj a urcat la 5,93 la sută, de la 4,45 la sută câți participaseră în prima zi a scrutinului, respectiv sâmbătă, potrivit primei raportări a zilei făcută de către Biroul Electoral Central a ora 10. În total, la cele 312 secţii din judeţ au votat 11.738 de alegători, 1.742 dintre ei pe liste suplimentare. În toată țara, procentul de participare la referendum era, la ora 10, de 7,24 la sută. 

Leave a Comment