Radiografii dentare gratuite pentru elevii zălăuani

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale din municipiul Zalău, vor beneficia de sprijin financiar în vederea decontării radiografiilor dentare la cabinetele școlare. Decizia a fost cuprinsă într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședințeiLocal  (CL) de joi – 30 mai, aprobat de consilierii locali. Potrivit proiectului, decontontul radiografiilor dentare pentru categoria de elevi precizată este valabilă numai la cabinetele școlare ale Liceului cu Program Sportiv ”Avram Iancu” și ale Școlii Gimnaziale ”Iuliu Maniu” din municipiu. Astfel, pentru desfășurarea activității acestor cabinete, respectiv pentru asigurarea serviciilor de specialitate necesare sănătății dentare a elevilor  este necesară achiziționarea  unui aparat de radiologie dentară de care să beneficieze toți copiii din unitățile de învățământ din Zalău, care solicită serviciile cabinetelor medicale dentare. Însă, constul unui aparat este foarte mare, de aproximativ 350,00 mii lei, și în acest sens, din bugetul Direcției de Asistență Socială (DAS) au fost alocați bani pentru achitarea contravalorii costului radiologiilor. Tot în proiectul aprobat se precizează faptul că, pentru anul în curs a fost alocată suma de 6,00 mii de lei ceea ce reprezintă asigurarea serviciilor pentru aproximativ 400 de levi.

Alte articole

Leave a Comment