Peste 450 de pacienţi, trataţi la UPU

Peste 450 de pacienţi au apelat  în weekendul care tocmai s-a încheiat, în perioada 15,16 şi 17 martie la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău pentru a fi tratate în diferite afecţiuni. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, cele mai multe persoane care au trecut pragul UPU Zalău au fost diagnosticate cu plăgi, fracturi, traumatisme, entorse, contuzii – 77 de cazuri,  hipertensiune arterială – zece cazuri, travaliu declanşat – zece cazuri cazuri,  gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 13 cazuri, colică abdominală – trei  cazuri, politraumatism prin accident rutier – şapte  cazuri, politraumatism prin agresiune – şapte cazuri, colică biliară – două cazuri, apendicită – un caz şi plagă prin muşcătură de câine, pisică sau alte animale – patru cazuri. Tot în perioada menţionată, din cei 455 de pacienţi trataţi şi consultaţi la UPU Zalău, 139 au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare în diferite secţii ale unităţii spitaliceşti. Numărul persoanelor care au apelat la serviciile UPU a fost în creştere comparativ cu perioada anterioară. În weekendul 8,9 şi 10 martie la UPU Zalău au fost trataţi şi consultaţi 436 pacienţi.

Leave a Comment