Conferinţa “Prevenirea afecțiunilor vocale la cadrele didactice” va avea loc la Zalău

Societatea Română de Foniatrie și Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău și Colegiul Medicilor Sălaj, organizează marți, 17 aprilie, de la ora 15, în Sala festivă a Clădirii “Transilvania” din Zalău, Conferinţa cu tema “Prevenirea afecțiunilor vocale la cadrele didactice”.

Scopul principal al acestui eveniment, potrivit organizatorilor, este acela de conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa tot mai crescută a vocii umane în activitatea socio-profesională a fiecărui individ şi a problemelor vocale la cadrelor didactice. “Vocea este principalul instrument în comunicarea interumană. Activitatea profesională a milioane de oameni depinde de utilizarea corespunzătoare a vocii. Sănătatea vocală este de o importanţă crucială în societatea actuală, orientată spre comunicare, dar considerăm că vocii nu i se acordă recunoaşterea publică şi aprecierea pe care le merită. Acestea sunt premizele manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a vocii. Această celebrare are rolul de a atrage atenţia asupra problemelor vocale şi a importanţei crescânde a vocii în viaţa socială şi profesională a fiecărui individ, în special a profesioniştilor vocali”, se arată într-un comunicat remis dedacției noastre de către organizatori.

Potrivit aceleiași surse, multe persoane nu acordă importanţă vocii, până în momentul în care prezintă o afecţiune vocală semnificativă. Aceste probleme pot avea efecte negative asupra capacităţii de a-şi desfăşura activitatea profesională.

Prevalenţa problemelor vocale la cadrele didactice  este extrem de ridicată, conform studiilor statistice: profesorii prezintă afecţiuni vocale de 32 ori mai frecvent comparativ cu populaţia generală; ei reprezintă  4 la sută din populaţia activă, dar în acelaşi timp reprezintă 20 la sută din pacienţii cu afecţiuni vocale; 20 la sută dintre profesori sunt nevoiţi, la un moment dat, să-şi întrerupă activitatea din cauza problemelor vocale, problemele vocale cauzează absenteism și perturbarea procesului de educaţie.

Printre coordonatorii proiectului se numără: Ildiana Jurca, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare; Rodica Mureşan, medic primar ORL, Clinica ORL Cluj-Napoca; Maria Pop, inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj; Anamaria Matioc, medic primar ORL, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

2 Thoughts to “Conferinţa “Prevenirea afecțiunilor vocale la cadrele didactice” va avea loc la Zalău”

  1. I.C.

    Păi să nu mai zbiere la ore!

  2. Sunt curios daca acest aapect a fost luat in vedere la Evaluarea Riscurilor pentdu Protectia Muncii si ce masuri s-au luat in acest sens.

Leave a Comment