Cei mai mulţi pacienţi ajung la Urgenţă cu plăgi şi fracturi

Medicii Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au tratat, la finele săptămânii trecute, 366 pacienţi, cu 13 mai puţini decât în weekendul precedent. Din totalul celor care au solicitat îngrijiri medicale în intervalul 14-16 decembrie, doar 28 la sută au reprezentat cazuri reale de urgenţe, susţin reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ.
Potrivit sursei citate, 71 dintre sălăjenii ajunşi la UPU au fost diagnosticaţi cu plăgi, fracturi, traumatisme şi entorse, 14, cu diverse afecţiuni digestive, 8 au avut hipertensiune arterială, iar 17 femei au devenit mămici. Alţi trei pacienţi au necesitat tratament după ce au fost victime ale unor agresiuni, patru au fost muşcaţi de animale, doi s-au plâns de colici abdominale şi alţi doi au avut apendicită.

One Thought to “Cei mai mulţi pacienţi ajung la Urgenţă cu plăgi şi fracturi”

  1. Anonim

    La ce derdelus e pe toate strazile,si drumurile, nu ne mai mira nimic,doar cu ceva timp in urma se laudau cu cat de bine pregatiti sunt in caz de ninsori serioase, …, si e dreapt am vazut,

Leave a Comment