Infractorii revin în perioada Sărbătorilor cu o metodă populară de câștiguri prin înșelăciuni

Capcana întinsă de escroci îi determină pe mulți cetățeni, în special pe cei în vârstă, să creadă că unor persoane apropiate li s-a întâmplat ceva grav, prin prezentarea telefonică a unei false stări de urgenţă.Infractorii apelează telefonic victima, se recomandă drept avocaţi, poliţişti, procurori, medici şi anunţă persoana care răspunde la telefon că o rudă a sa este implicată într-un accident de circulaţie şi că are nevoie urgentă de o sumă de bani, fie pentru o înţelegere cu „procurorul” sau cu persoana vătămată, fie pentru spitalizare. De cele mai multe ori, persoanei apelate i se cere să depună o sumă de bani într-un cont care îi este comunicat sau să înmâneze banii direct unei alte persoane care se prezintă la domiciliul victimei sau cu care victima se întâlneşte personal. Această persoană, complice cu cel de la telefon, prezintă încredere, atât prin felul cum este îmbrăcată, dar şi printr-un vocabular decent, ia banii şi se face nevăzută. În momentul în care victima realizează că a fost înşelată este prea târziu pentru a mai recupera banii şi se adresează poliţiei. Pe lângă această metodă, infractorii mai folosesc şi alte metode de operare pentru a comite înşelăciuni, respectiv solicitarea unor sume de bani pentru predarea unor colete, care, aparent, sunt trimise de rudele aflate în străinătate, ori furtul de bani sau alte bunuri comis de persoane nesupravegheate care pătrund în locuinţa părţilor vătămate sub pretextul vânzării/cumpărării unor bunuri. O altă metodă folosită de escroci este şi cea în care autorii de înşelăciuni cu maşini de cusut îşi îmbunătăţesc metodele de a atrage cât mai mulţi “clienţi”, pe care să-i lase fără bani. Pentru a nu deveni victimele unor fapte de înşelăciune, poliţiştii vă recomandă:

Fiţi prudenţi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate. Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci. Nu oferiți date personale – CNP, date bancare, coduri PIN niciodată, în nicio împrejurare în care vi se solicită la telefon astfel de date. În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi afirmă că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicate, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.  Luaţi legătura cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune. Să nu aveţi încredere în persoanele care promit oferte miraculoase, ca şi cele descrise mai sus. Nu cumpăraţi acte de provenienţă pentru maşini de cusut, de la persoane indicate de către “falsul cumpărător”. Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi în prealabil poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin. NU trimiteți sub nicio formă sume de bani prin transfer bancar, servicii precum Mandat poștal, Money Gram, Revolut, PayPal, Skrill, Western Union și nu dați persoanelor necunoscute bani în nicio împrejurare venită în urma unor apeluri telefonice prin care sunteți anunțat despre o problemă gravă cu un membru de familie sau orice altă problemă, ofertă, concursuri, tombole etc.

Alte articole

Leave a Comment