Patru agricultori din Sălaj primesc subvenţia de 3.000 de euro prin Programul “Tomate”

Patru din totalul celor 64 de producători sălăjeni înscrişi în Programul “Tomate” vor primi subvenţia în valoare de 3.000 de euro, ca sprijin pentru cultivarea acestei legume. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Sălaj, cei patru vor primi banii ce li se cuvin întrucât au comercializat, fiecare, minim două tone de roşii.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi producători încrişi în programul amintit, dacă vor face dovada producţiei, au şanse să intre în posesia subvenţiei spre finalul anului.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate în spaţii protejate (sere, solarii), beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate de minimum 1.000 mp; să obţină o producţie de minimum 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primării; să valorifice producţia în perioadele ianuarie – mai, inclusiv şi noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

Alte articole

Leave a Comment