Opinia cititorului: Apel la bunul-simț al unor participanți la traficul zălăuan

„Aceste rânduri reprezintă un demers în nume personal sau poate nu numai, în spațiul public, prin care doresc să supun atenției Primăriei muncipiului Zalău, Poliției Locale, Poliției municipiului Zalău și locuitorilor orașului, necesitatea respectării regulilor de circulație de către toti participanții la trafic. Înțelegem faptul ca s-a majorat taxa percepută pentru parcare, că dificultățile cu care se confruntă orice șofer în gasirea locurilor de parcare gratuite sunt mari, dar așa cum respectăm regulile de circulație in trafic, cred că și la parcarea mașinii trebuie respectate anumite reguli, care cred, de asemenea, că există. Pe de alta parte, domnii de la Poliția Locală sau Poliția municipiului Zalău ar trebui să mai iasa din birourile călduțe și să se ocupe și de astfel de situații, nu doar de depășirea vitezei în trafic sau rromii care umblă prin tomberoane. În final vreau să mai spun că aceasta nu este o critică, nu este nici măcar o sesizare, ci e un apel la nici mai mult nici mai puțin decât bunul simț al celor care circulă, fie el pieton sau șofer.

Cristian Putina, Zalău,
12 martie 2018

4 Thoughts to “Opinia cititorului: Apel la bunul-simț al unor participanți la traficul zălăuan”

  1. Anonim

    Doamen ce frumos ! (.
    dar primarul Ciunt nu e de accord ca cei care incalca legea sa fie sanctionati ! este politica de partid a PSD-ului ! TOTUL PENTRU INFRACTORI ! TOTUL PENTRU PSD-ISTI !!!
    dar sa le luam pe rand>
    1. daca suni la Poliției municipiului Zalău acesti iti „recomanda” sa suni la Politia Locala, caci ei sunt pe o clasa superioara si nu se coboara la a da amenzi pentru parcari. Mai ales ca in general, cei care isi lasa masinile unde au chef nu sunt oricine, sunt persoane importante, care inrosesc telefoanele daca sunt amendati ! Si nimeni nu vrea asta !
    2.suni la Politia Locala. Astia vin, dau invitatii si daca esti meserias, il suni pe primar, pe vicele Balajel, pe Fort, administratorul orasului, pe altii mari din primarie, acestia suna pe sefii politiei locale, care isi cheama la raport agentii care au avut nesimtirea sa dea o invitatie la persoana importanta, care e prietena cu Ciunt /Balajel/Fort/sau e membru a PSD-ului, sau alta amanta de persoana importanta.
    daca esti un fraieir, iei amenda rapid, altfel scapi si masina ta o sa fie tinuta minte (notate pelista celor meseriasi) de agenti si poti parca oriunde, dupa aceea fara sa mai fi amendat vreodata !
    3. eram parcat neregulamentar pe un trotuoar, eu si multi altii. Au venit cei de la Politia Locala si l-am auzit pe un agent, ca masina din fata mea. era pe” LISTA” si sa o sara !!! am notat numaru si am aflat ulterior a cui e masina ! si asa ma inteles ca unii suntem prosti si o muscam , iar altii au relatii si scapa ! SL __ DEL. masina cu relatii.

  2. pt redactie

    gasiti o solutie sa va putem trimite noi poze cu cei care isi lasa maninile pe unde apuca. dar in asa fel incat sa nu se stie ciune a facut poza (: nu avem asa mult curaj incat sa ne si asumam „rautatea” de ai da in gat pe cei nesimtiti

  3. Anonim

    Dar cu plagiatul si cu originalitatea in redactare cum e Cristian? Oricum, Demersul tau e ok, si justificat.

  4. anonim

    idea e sa nu va lasati mainile la asistentii sociali care iau bani frumosi dupa handicapati si acum se pare ca sunt prea putini handicapati

Leave a Comment