Regulamentul selecției ”Creatori de educație”, lansat în dezbatere

Inspectoratul Școlar (ISJ) Sălaj a lansat cadrelor didactice din județ, dar și părinților și elevilor, invitația ca până în data de 3 februarie 2020, să consulte regulamentul Selecției naționale de bune practici, în învățământul primar și gimnazial românesc, ”Creatori de Educație”și să transmită propuneri și sugestii de îmbunătățire. Astfel, cadrele didactice, părinții sau elevii, care vor intra în această cursă urmează să fie premiate pentru originalitate și creativitate, pentru rezultatele cuantificabile observate la nivelul elevilor, elementele de inovare didactică, dar și pentru promovarea unor demersuri educaționale sustenabile și adaptarea la nevoile cât mai multor categorii de elevi aflați în dificultate. ”Scopul acestui demers este optimizarea regulamentului, noua formă a acestuia urmând să fundamenteze ediția de anul acesta a Selecției naționale de bune practici <<Creatori de Educație>>”,  precizează reprezentanții ISJ Sălaj. După data de 3 februarie, propunerile primite vor fi evaluate si integrate într-o nouă formă a regulamentului, urmând ca documentul actualizat să fie supus consultării publice. Anul trecut,  patru cadre didactice din Sălaj s-au numărat printre câștigătorii selecției naționale de bune practici în educație, nivelurile primar și gimnazial – ”Creatori de educație”- ediția 2019. Este vorba despre: Matei Iuliana Loredana de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Halmășd, Tăut Anca Veronica de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău, Vaida Ioana Alina – Liceul Tehnologic nr.1 Gâlgău și Denes Irina – Școala Gimnazială nr.1 Vârșolț. ”Prin derularea acestei selecții naționale, ne-am propus să descoperim și să promovăm acei învățători și profesori care au o contribuție remarcabilă în creșterea atractivității școlii, insuflându-le elevilor bucuria de a învăța, de a înțelege și descoperi lumea în trăim”, au explicat inițiatorii acestui proiect. ”Creatori de educație” reprezintă, totodată, o campanie de conștientizare cu privire la prestigiul acestei vocații și importanța creativității dascălilor, calitate reflectată ulterior în rezultatele fiecărui copil, în viitorul educației și al societății românești.

Leave a Comment