Trimişi în judecată pentru prejudicii aduse statului

Procurorii sălăjeni au trimis în judecată, zilele trecute, două persoane acuzate că au fost implicate în derularea unor fapte de evaziune fiscală.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Daniel Ionuţ Moraru este acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, după ce în calitate de administrator al SC Los Mehores SRL Zalău, în perioada 7 august-10 octombrie 2011, l-a ajutat pe Ioan Crişan în activitatea infracţională prin emiterea de către SC Croma Grup SRL – Crişeni a trei facturi fiscale fictive în valoare totală de 372.000 de lei, care nu au avut la bază operaţiuni reale. Fapta inculpatului a avut drept consecinţă fiscală majorarea cheltuielilor şi cauzarea unui prejudiciu în sumă totală de 120.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Pentru evaziune fiscală a fost trimis în judecată şi Elekeş Balint, despre care anchetatorii susţin că fără a fi autorizat să presteze activităţi specifice unei profesii liberale, în baza unei rezoluţii unice, în cursul anilor 2013 şi 2014, a realizat venituri de peste 26.000 de lei din lucrări de construcţii executate pentru 11 persoane. Suma astfel încasată nu a fost declarată organelor fiscale competente, inculpatul sustrăgându-se de la plata a peste 5.600 de lei, reprezentând obligaţii fiscale aferente (impozit pe venit şi contribuţii sociale de sănătate).
Cele două dosare au fost trimise Tribunalului Sălaj spre competentă soluţionare.

Alte articole

2 Thoughts to “Trimişi în judecată pentru prejudicii aduse statului”

  1. Tăunu

    Zii patron român şi trage apa !

  2. de ce nu sunt impozitati si muzicantii care castiga cateva mii de euro la o nunta ???????

Leave a Comment