Şi-a corupt sexual verişoara de numai 10 ani

Un tânăr de doar 21 de ani din localitatea Sînmihaiu Almaşului a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, fiind acuzat de corupţie sexuală. În perioada 2012-2013, inculpatul Paul-Adrian N. a săvârşit în mod repetat acte cu caracter obscen asupra unei minore de numai zece ani, ne-au declarat oficialii Parchetului sălăjean. Astfel, tânărul obişnuia să profite de momentele în care era doar în compania micuţei, dar şi de naivitatea acesteia, şi îi cerea să-şi dea jos pantalonii, după care îşi freca organul genital de fesele fetiţei.
Copila este verişoara primară a tânărului, ea fiind, de altfel, cea care s-a plâns mamei de faptele jenante la care era supusă. La rândul său, femeia i-a anunţat pe oamenii legii, care au demarat ancheta. Paul-Adrian N. nu şi-a recunoscut vinovăţia. El locuieşte împreună cu mama şi bunica lui.
În sat, părerile localnicilor sunt împărţite. În timp ce unii arată cu degetul înspre tânăr, alţii susţin că acesta este o persoană extrem de liniştită, iar acuzaţiile ce i se aduc sunt neadevărate şi se datorează unor neînţelegeri mai vechi dintre mamele celor două părţi.
Procesul de corupţie sexuală se află pe rolul Judecătoriei Zalău, primul termen fiind programat pentru 26 februarie. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă până la cinci ani de închisoare.

Alte articole

9 Thoughts to “Şi-a corupt sexual verişoara de numai 10 ani”

  1. Anonim

    nu este adevarat paul este un baiat foarte linistit si nu ar face niciodata asa ceva si mai ales cu verisoara lui primara……foarte urat din partea matusii lui sa-i fie rusine

  2. Ciprian

    Il cunosc foarte bine pe acest baiat……si nu ar face asa ceva…..rusine matusi lui

  3. Àlina

    Cata nedreptate….de ce se musamalizeaza totu,numele minorei si mamei acesteia de ce nu apare? ……..sunt si eu mama si mai am o intrebare……….daca tot il reclama ca i-a agresat fica…….mama acesteia unde se afla I acest timp?

  4. Anonim

    Sunt deacort cu Alina……si am aceeas intrebare si eu, Unde era mama minorei in acest timp?

  5. Anonim

    pentru cine nu stie fata statea in casa bunici cat timp mama era la servici si acolo sar fi intamplat abuzurile . Si de ce sai fie rusine la femeia aia ca as apara fata ?

  6. Anonim

    in noptile in care parintii minorei faceau chefuri pana dimineata,de ce s-au dus minorele la bunica ?….atunci nu le pasa ca stau minorele in preajma baiatului …..?

  7. Anonim

    sa dea Dumnezeu sa nu fiti niciodata in aceasta situatie si sa stiti ca niciodata nu iese fum fara foc

  8. Anonim

    intotdeauna surpriza vine de la cei de la care nu te astepti asa ca nu-i luati apararea

  9. Mircea

    Doamne doamne unde o ajuns lumea. ……sa sufere copii din cauza neînţelegerilor şi urii dintre familii. ……si mai ales dintre fraţii

Leave a Comment