Scandal într-un bar din Chieşd, aplanat de jandarmi

 

Doi tineri din Chieşd au fost sancţionaţi de jandarmii sălăjeni, după ce s-au luat la bătaie în incinta unui local din localitate. Conflictul a avut loc luni, 21 aprilie, în jurul orei 4, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, când un echipaj de jandarmi desfăşura activităţi specifice în Chieşd. Jandarmii prezenţi la faţa locului au constatat faptul că L.M. de 27 de ani şi A.C. de 21 de ani, ambii din localitate, pe fondul consumului de alcool, au provocat scandal în spaţiu public, agresându-se reciproc. Potrivit sursei citate, echipajul a intervenit prompt pentru aplanarea conflictului, a efectuat verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta, cei doi fiind sancţionaţi contravenţional, primul cu amendă în valoare de 400 de lei, iar ce de-al doilea cu avertisment.
De altfel, în doar patru zile, în perioada 19-22 aprilie, jandarmii sălăjeni au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 2.150 de lei. Acestea au fost aplicate pentru încălcarea normelor referitoare la fapte ce aduc atingere ordinii şi liniştii publice, precum: provocarea sau participarea la scandal în locuri publice, adresarea de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, consum de alcool în locuri publice, tulburarea liniştii locatarilor prin producerea de zgomote şi larmă şi pentu apelarea în mod repetata la mila publicului de către persoane apte de muncă.
Potrivit sursei citate, în perioada menţionată, efective din cadrul Inspectoratului au acţionat atât pentru asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cultural artistice din mediul rural, cât şi pentru menţinerea ordinii publice şi realizarea dispozitivelor de siguranţă în municipiu şi în oraşele Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, unde s-a acţionat independent sau în cadrul patrulelor mixte, în cooperare cu Poliţia.

Leave a Comment